Fotbal   •   Liga 1   •   OŢELUL E SUPĂRAT ÎN CONTINUARE PE FRF

Stan: "Batjocură mai mare decît premiul Fair-Play nici că se putea"

Articol de Marian Căpăţînă   —  joi, 24 iulie 2008

Directorul general de la Oţelul Galaţi, Marius Stan, şi-a reluat atacurile la adresa celor din federaţie, după dezvălurile Gazetei Sporturilor, conform cărora şeful Curţii de Arbitraj pentru Fotbal, Daniel Florea, a afirmat că au fost încercări de influenţare a deciziilor din partea celor din conducerea FRF.



"Nu îmi pot reprima nici după atâta timp frustarea. Ne-au privat nejustificat de o participare în Intertoto, care se vede că poate însemna destul de uşor Cupa UEFA, drept pe care-l câştigasem pe teren. Totul din cauza acestor comisii care sunt influenţabile, iată că se dovedeşte pe zi ce trece tot mai clar acest lucru. Nu au fost de ajuns că ne-au dat aiurea meci pierdut cu Vasluiul. Un alt aspect care spune totul despre ce se întâmplă în fotbalul românesc, nimeni nu a vrut să se sesizeze după ce FC Vaslui a încălcat regulamentul şi a folosit şase jucători extracomunitari", a declarat Marius Stan.



Conducătorul grupării gălăţene spune că echipa sa a fost ţinta permanentă a comisiilor din FRF.



"Ne-au hăituit continuu. Nu a fost de ajuns că ne-au luat Intertoto. Din cauza unui teatru ieftin al antrenorului de la Iaşi, avem terenul suspendat două etape. În condiţiile în care raportul observatorului ne era favorabil, spune că organizarea a fost ireproşabilă şi precizează doar că secundul de la Iaşi i-a dat o brichetă cu care se presupune că ar fi fost lovit Popa. Culmea, apoi Popa declară că l-a lovit o sticlă de plastic plină cu nisip. Camerele noastre de supraveghere înregistrează totul clar în acea zonă, ne-am dus cu înregistrarea video, se vede clar că a fost teatru. Nu a contat nimic şi din această cauză avem mari prejudicii, inclusiv financiare. Unul din meciurile pe care le jucăm este cu Rapid, am fi avut încasări mari, pierdem cam un miliard de lei vechi.



Grig, doar pentru că este om şi şi-a exprimat nemulţumirea că i s-a furat rezultatul muncii sale şi a jucătorilor, când ne-au scos din Intertoto, trebuie să stea în tribune trei etape. I-au făcut un raport de parcă ar fi fost cel mai mare infractor, la ce au scris acolo mă mir că nu s-a trezit la închisoare sau expulzat din ţară. Eu sunt suspendat două luni pentru o dispută fără nici o legătură cu fotbalul cu Gigi Becali. Nu s-a pomenit nici de Steaua nici de Oţelul, a fost o dispută politică dar primesc suspendare. Nu a fost de ajuns, ne-au ţinut în stress continuu şi cu licenţierea. Există două instanţe care se ocupă de acest aspect şi atât. Fără nici o noimă Comitetul Executiv decide în Elveţia să mai cheme şi un audit peste. Am ajuns să am mari probleme medicale în urma acestor atacuri din toate direcţiile, m-au ţinut în tensiune.



După toate acestea se gândesc să ne dea trofeul pentru fair-play, o batjocură mai mare nu se putea. Dedicăm acest trofeu tuturor celor care ne-au hăituit şi ne-au luat ceea ce am obţinut pe teren, dreptul de a juca în cupele europene", a răbufnit Stan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.