Universitatea Craiova a învins-o miercuri pe Konyaspor, scor 1-0, în primul meci amical din cantonamentul din Antalya. Unicul gol al partidei a fost marcat de Anzor Mekvabishvili (24 de ani), în minutul 52, după ce a executat perfect o lovitură liberă.
Primul test al iernii pentru elevii lui Filipe Coelho, în mod oficial, s-a jucat cu porțile închise, fără accesul publicului și al presei.
Întâmplarea a făcut însă ca oltenii să fie spate în spate, la terenuri învecinate, cu cei de la Dinamo, care a jucat de la aceeași oră amicalul cu Young Boys Berna.
Nsimba a ratat o ocazie imensă în minutul 21. Atacantul Craiovei a scăpat singur cu portarul, însă a șutat extrem de slab.
Chiar înainte de pauză, Craiova putea da lovitura. Mora a avut o acțiune individuală foarte bună în partea dreaptă, a driblat trei jucători și a fost blocat în ultima secundă. Din cornerul rezultat, Screciu a reluat cu capul pe lângă.
Golul a venit în minutul 52 după ce Anzor a executat impecabil o lovitură liberă.
Spiritele au degenerat pe final. Oltenii au fost nemulțumiți de câteva decizii ale „centralului”, iar fotbaliștii celor două echipe s-au încăierat pe teren. A intervenit inclusiv Filipe Coelho, cel care a avut câte reproșuri la adresa arbitrilor partidei.
Pentru Craiova urmează cel de-al doilea și ultimul amical al iernii. Pe 10 ianuarie o va întâlni pe Stuttgart II.
FINAL » Universitatea Craiova - Konyaspor 1-0
A marcat: Anzor 52'
Minutul 88: Final de meci! „Centralul” a pus capăt partidei din cauza incidentelor. Jucătorii celor două echipe s-au încăierat pe teren, iar arbitrul și-a dorit ca spiritele să nu degenereze și mai rău.
Minutul 85: Ocazie pentru Etim! Șutul a fost blocat in extremis, din poziție centrală.
Minutul 75: Tensiuni mari, pe teren, după o intrare dură a unui jucător al gazdelor. Filipe Coelho a intrat pe teren și s-a răstit la arbitrul de rezervă.
Minutul 65: Ocazie Konya! Demirbag a reluat cu capul peste poarta lui Isenko.
Minutul 64: Oltenii protestează constant la adresa arbitrului. Îi reproșează centralului și asistentului că ar fi oprit mai multe atacuri.
Minutul 54: Crețu recuperează bine. Anzor controlează mijlocul terenului. Craiova joacă ofensiv. Face pressing sus. Încearcă să nu îi lase spații lui Konya. Forțează apropierea de poartă.
Minutul 52: Gol Universitatea Craiova! Anzor înscrie după ce a executat o lovitură liberă fabuloasă.
Minutul 49: Ocazie pentru Craiova, Baiaram e blocat în momentul în care se pregătea să expedieze un șut din interiorul careului.
Mihai Rotaru nu a mai revenit în tribuna de lângă meciul lui Dinamo.
Echipa de start a Craiovei din repriza a doua: Isenko - Teles, Romanchuk, Stevanovic, Ștefan - Crețu, Anzor, Houri - Baiaram, Etim, Muntean
Start în repriza secundă.
Pauză la meciul Craiovei, scor 0-0 după primele 45 de minute de joc. Mihai Rotaru a plecat spre loja din dreptul arenei unde evoluează juveții. De acolo a urmărit partea secundă.
Minutul 45: Ocazie rarisimă înainte de pauză! Mora a avut o acțiune individuală foarte bună în partea dreaptă, a driblat trei jucători și a fost blocat în ultima secundă. Din cornerul iscat, Screciu a reluat cu capul pe lângă.
Minutul 30: Craiova este foarte agresivă în acest meci, rezultă dueluri tari între olteni li turci
Minutul 25: Filipe Coelho, antrenorul Craiovei, este foarte agitat pe margine și nervos pe agresivitatea adversarilor, cerând explicații arbitrului de rezervă
Minutul 21: Nsimba ratează o ocazie uriașă. A rămas singur în lateral dreapta, dar a șutat extrem de slab
Minutul 17: Carlos Mora s-a ciocnit de Laurențiu Popescu, dar fără urmări
Minutul 15: După un început dominat de olteni, Konyaspor a făcut un pas în față și a devenit mai ofensivă
Minutul 10: După primele minute ale partidei, Craiova are posesia în fața turcilor
Minutul 9: Au venit la meci și cei de la Petrolul, Claudiu Tudor și Fogarassy. S-au așezat lângă Mihai Rotaru
Minutul 5: Lucian Sânmărtean și Adrian Iencsi au rămas să vadă meciul Craiovei, în timp ce oamenii de la U Cluj, Hermannstadt, Cosmin Moți, Lucian Marinescu se uită de partea cealaltă a terenului, la Dinamo
Minutul 3: Florin Ștefan este foarte activ în startul meciului și îi tot strigă colegului lui Romanchuck să păstreze mingea
Start de partidă în Antalya! Mario Felgueiras s-a așezat, Mihai Rotaru vede meciul din picioare, momentan. La ambele jocuri, atât la cel al Craiovei, cât și la cel de la Dinamo, asistă și cei de la U Cluj, Cristiano Bergodi și antrenorul cu portarii, Eugen Anghel.
UPDATE ora 15:15 » Echipele de start la Craiova - Konyaspor
Universitatea Craiova (3-4-3): L. Popescu - Screciu, Stevanovic, Romanchuk - Mora, Crețu, Cicâldău, Ștefan - Băsceanu, Nsimba, Matei.
Rezerve: Isenko, Lung, Glodean, Fălcușan, Gașpar, Teles, Șerban, Anzor, Baiaram, Etim, Houri, D. Muntean
Antrenor: Filipe Coelho
Pentru meciul de astăzi, Ștefan Baiaram (23 de ani), decarul oltenilor, este doar rezervă, având în vedere că a ajuns mai târziu la echipă;
Assad Al-Hamlawi nu este nici în lot, deoarece este răcit;
Konyaspor: Güngördü - Demirbag, Yazgili, Tasci, Sitya - Jevtovic, Nayir, Andzouana - Muleka, Bjorlo, Akyazi
Rezerve: Ertas, Subasi, Bardhi, Bostan, Jo, Bosluk, Buga, Svendsen, Bazoer, Eris, Akyol, Kutlu, Aydin, Gundogdu, Yanik
Ștefan Baiaram ar putea să nu joace cu Konyaspor
Ștefan Baiaram, extrema Craiovei, a ajuns mai târziu în cantonamentul echipei din Antalya, după ce a primit câteva zile suplimentare de vacanță. Acesta nu a zburat alături de restul lotului în Turcia și a făcut joncțiunea cu restul colegilor direct acolo.
Având în vedere că a ajuns mai târziu și că nu are toate antrenamentele alături de echipă, sunt șanse mari ca acesta să nu fie utilizat în amicalul de miercuri după-amiază.
Acesta mai are puțin de recuperat față de restul colegilor, dar nu sunt motive de îngrijorare, întrucât nu există alte probleme și în cel mai scurt timp va fi 100%.
Totuși, nu este exclus ca în funcție de scor și de cum se va desfășura jocul, Baiaram să își facă apariția pe teren în partea a doua a confruntării.
După partida cu Konyaspor, până la revenirea în țară, Craiova va mai juca un amical, pe 10 ianuarie, cu VfB Stuttgart 2.
{{text}}