Sporturi   •   Ciclism   •   TURUL FRANŢEI

Maşina lui Johnny Schleck a fost percheziţionată de vameşi

Articol de Mitică Docan   —  joi, 24 iulie 2008

Maşina tatălui fraţilor Frank şi Andy Schleck, Johnny Schleck, a fost ţinta poliţiei vamale în această dimineaţă

 

Operaţiunea a fost condusă de Oficiul Central pentru Mediu şi Sănătate Publică, un for însărcinat ocazional cu lupta împotriva dopajului, şi a vizat percheziţia vehiculului şi convocarea lui Johnny Schleck pentru un scurt interogatoriu, scrie cotidianul francez L'Equipe. Ultimele informaţii anunţă că în maşina înregistrată în Luxemburg nu au fost găsite niciun fel de substanţe interzise.

"A fost un control normal", a spus relaxat Johnny Schleck. "Mi-au deschis bagajele în care aveam medicamente personale pentru rinichi şi o problemă la genunchi, Aspegic. Asta a fost tot. Fii mei, cu toate controalele pe care le-au făcut, nu i-au convins că sînt curaţi?!", a precizat Schleck senior.


Frank Schleck (CSC-Saxo Bank) ocupă poziţia a doua în ierarhia generală a Turului Franţei, la un minut şi 24 de secunde de coechipierul său, Carlos Sastre, în timp ce Andy îmbracă tricoul de cel mai bun tînăr al competiţiei, fiind clasat al 12-lea, la zece minute şi patru secunde de acelaşi rutier.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.