Fotbal   •   Liga 1   •   MERCATO

Transfer în Superliga! Și-au cedat jucătorul rivalei de la retrogradare: „Bine ai venit!”

Christ Afalna (stânga) // FOTO: Imago Images

Articol de Romeo Ene, Carmen Dumitru   —  miercuri, 07 ianuarie 2026

Atacantul Christ Afalna (27 de ani) este noul fotbalist al celor de la Hermannstadt! Anunțul a fost făcut de sibieni, prin intermediul rețelelor de socializare. Camerunezul a evoluat în prima parte a sezonului pentru Unirea Slobozia. Cele două echipe sunt implicate în lupta pentru evitarea retrogradării.

Afalna a semnat un contract cu echipa pregătită de Dorinel Munteanu (57 de ani) pe un an și jumătate.

Christ Afalna, prezentat la Hermannstadt: „Bine ai venit!”

„Bine ai venit, Christ Afalna! Christ Nkama Afalna este un atacant central în vârstă de 27 de ani din Camerun. Acesta are o înălțime de 1,87 metri și poate evolua și ca aripă, pe ambele benzi ale terenului, având un joc bun de ambele picioare.


În țara natală, Afalna a evoluat pentru AS Matelots, iar în țara noastră pentru Somuz Fălticeni și Unirea Slobozia, echipă pentru care în prima parte a acestui sezon a bifat 21 de prezențe, a marcat de patru ori și a oferit două pase de gol.

Christ a semnat cu FCH un contract valabil pentru un sezon și jumătate”, a transmis Hermannstadt, pe rețelele de socializare.

Christ Afalna, prezentat la Hermannstadt

Christ Afalna a jucat 21 de meciuri în acest sezon pentru Unirea Slobozia, perioadă în care a marcat 4 goluri și a oferit 2 pase decisive. E cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 550.000 de euro.


În sezonul trecut a înscris un singur gol în 39 de apariții. Evolua pentru Slobozia din 2021.

A jucat ultimul meci oficial pe 20 decembrie, atunci când Slobozia s-a impus pe terenul celor de la Metaloglobus, scor 3-2.

Christ Afalna

Afalna va concura pe post la Hermannstadt cu Cristian Neguț, Marko Gjorgjievski, Aurelian Chițu și Sergiu Buș.

Slobozia a terminat 2025 pe locul 12 în Superliga, 21 de puncte după 21 meciuri. Hermannstadt se află pe 15, cu 13 puncte.

Clasamentul la zi din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.