Liga 1

La colţ!

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

"Unii nu se pot încheia la ghete şi au pretenţii. Aici n-au ce căuta jucătorii care persiflează emblema lui Dinamo!", a spus antrenorul dinamovist.

După ce Ilie Iordache a spus că "la Dinamo e puşcărie", iar Homei a lipsit nemotivat la antrenamentul de ieri, Rednic a pus piciorul în prag: "Să fie clar: la Dinamo e ordine şi e disciplină! Nu se vor accepta jucători ce persiflează emblema unui club de tradiţie. Nu merg jumătăţile de măsură, eu nu sînt de acord cu aşa ceva. Este un avertisment general!".
El a continuat pe un ton dur: "Nimeni nu este ţinut cu sila în Ştefan cel Mare. Una e să fii în provincie, alta să joci la Dinamo! Unii nu se pot încheia la ghete şi au pretenţii, deşi au contracte mai mari decît fotbalişti care au cucerit cel puţin un trofeu cu Dinamo".

Homei ar vrea să revină la Iaşi, unde a fost împrumutat sezonul trecut. Dacă roş-albii nu se înţeleg cu Poli, jucătorul va fi retrogradat pe termen nelimitat la Dinamo II. "Puriul" s-a luat ieri şi de Iordache: "I s-au dat bani în avans şi i-am oferit la fiecare meci din ambele turnee şansa să arate ce poate. Nu s-a acomodat. Sau poate n-a vrut, asta reiese din toată atitudinea lui, mereu era cu gîndul la altceva".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.