Roma va ateriza mîine la Bucureşti cu toate vedetele, inclusiv căpitanul Francesco Totti
Amical de gală mîine seară, în Ghencea. Roş-albaştrii înfruntă una dintre cele mai tari echipe din Europa, AS Roma. Conducerea Stelei a ţinut cu tot dinadinsul ca vicecampioana Italiei să vină la Bucureşti cu absolut toate vedetele. Inclusiv căpitanul Francesco Totti, care, deşi este în recuperare după o accidentare şi nu poate evolua, va face deplasarea în România.
"Am vorbit cu omologii noştri italieni şi ne-au trimis un fax prin care ne anunţă că vin cu întreg lotul. Noi am ţinut morţiş să vină şi , Francesco Totti. E foarte important ca un fotbalist de valoarea lui să ajungă pe Ghencea, să fie văzut de suporterii noştri. Cred că în acest moment sînt asigurate toate ingredientele pentru o prezentare de gală", a spus preşedintele roş-albaştrilor, Valeriu Argăseală.
Elevii lui Spalletti vor sosi în Bucureşti în cursul zilei de mîine şi se vor caza la Hotel Marriott, care e situat la mică distanţă de stadionul Steaua. La ora 19:00, De Rossi şi compania sînt aşteptaţi în tribunele arenei, pentru a urmări prezentarea lotului Stelei pentru sezonul 2008-2009.
"Amicalul cu Roma e extrem de important pentru roş-albaştri. În asemenea confruntări vezi la ce nivel eşti şi ce mai trebuie reparat"
Miodrag Belodedici, ex-fundaş Steaua
Echipa probabilă a Romei
Doni - Cicinho, Juan, Mexes, Tonetto - De Rossi, Pizzarro - Taddei, Perotta, Vucinici - Esposito
Cu casa închisă
Roş-albaştrii se aşteaptă ca partida de mîine să se desfăşoare cu 25.000 de suporteri în tribune. Pînă aseară, la ora 18:00, se vînduseară aproximativ 17.000 de bilete, iar şefii Stelei sînt convinşi că şi restul de 8.000 de tichete se va epuiza. "Sînt sigur că stadionul va fi arhiplin. Am pregătit un spectacol unic pentru fanii noştrii", a spus preşedintele Valeriu Argăseală
Fotbal • Liga 1 • STEAUA - AS ROMA, SÎMBĂTĂ, ORA 20:45, ProTV
Vine şi Totti
Articol de Dan Udrea, Răzvan Rotaru — vineri, 25 iulie 2008
{{text}}