Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

„FCSB pierde” » Rivalii la titlu exultă, după plecarea lui Adrian Șut

Adrian Șut pleacă de la FCSB // Foto: Imago

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  joi, 08 ianuarie 2026

Sorin Cârțu (70 de ani), președintele onorific de la Craiova, a vorbit despre transferul lui Adrian Șut (26, mijlocaș) de la FCSB la Al Ain, care urmează să devină oficial.

Sorin Cârțu este de părere că transferul lui Șut este o pierdere pentru FCSB din punct de vedere fotbalistic, ținând cont de importanța acestuia în angrenajul echipei în ultimii ani.

Sorin Cârțu, despre plecarea lui Adrian Șut: „Erau chiar fortificați”

„Șut era un jucător important pentru FCSB. Era important în angrenajul lor, pe axul central. Putea să își revină ca formă. Într-adevăr, sezonul ăsta nu a jucat prea bine, cine știe, poate a fost marcat și de niște zvonuri sau de alte situații. Când le dai jucătorilor o știre de tipul ăsta și nu se realizează transferul, au unele pierderi.


1,5 milioane de euroîncasează FCSB în schimbul lui Adrian Șut

A fost foarte bun pentru echipă, i-a ținut acolo și a creat un echilibru în zona centrală. A jucat bine și cu Chiricheș, când intra și el. Erau chiar fortificați la vremea aia. E o pierdere.

Nu știu, probabil au ei ceva în gând. Chiricheș e în continuare. Mai e Alhassan. Și Lixandru s-a făcut bine. Probabil se bazează și pe el să apară mai mult.

„Gigi îl luase «în tarabă» pe Șut! Numai despre el vorbea când echipa nu juca”


Știi cum e după accidentare, vedem. Poate pretențiile FCSB-ului nu au fost foarte mari. Cu Lixandru, în timp, e riscant, vedem cum îi răspunde genunchiul. Al Ain poate să îi dea salariu de un milion. 27 e vârsta maturității. Dacă discuțiile astea erau nefinalizate și el știa că putea încasa un milion… nu știi ce randament mai dădea.

Sorin Cârțu, președintele de onoare al Universității Craiova

Nu trebuie să uităm nici comentariile pe care Gigi le-a făcut despre el. Îl luase în vedere, în tarabă, cum se spune în fotbal. Numai de el vorbea când nu juca echipa”, a spus Sorin Cârțu, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Prima Sport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.