Dumitru Dragomir spune că şeful FRF nu e vinovat, în schimb e de părere că Lupescu trebuie îndepărtat pentru că l-a ameninţat în mod direct pe Florea
- Domnule Dragomir, ce părere aveţi despre dezvăluirile lui Daniel Florea?
- Eu ştiam, pentru că ne-a spus acest lucru. Nu doream să fac publică acuzaţia pentru că nu voiam să fac scandal, dar dacă a apărut la voi în ziar, iar el a recunoscut, nu am cum să mai tac. Este un caz fără precedent ca angajaţii să facă presiuni la Comisii. În urma anchetei reiese că Mircea Sandu i-a spus să se respecte litera regulamentului. În schimb, Lupescu i-a zis lui Florea că dacă nu face în aşa fel încît să rămînă decizia la fel ca la celelalte comisii, atunci îl dă afară. Păi, Lupescu a recunoscut că l-a sunat! El nu trebuia să vorbească la telefon cu Florea, ci trebuia să rămînă echidistant!
- Şi...
- Şi nu este normal deloc! Lupescu să-şi dea demisia imediat. Acesta este un caz în care trebuie să intervină DNA-ul, DIICOT-ul, este un caz penal. Se pot face şi arestări.
- Dar pentru cine voia sa intervină Lupescu?
- Nu ştiu ce interese avea, dar ştiu că voia să-l cureţe pe Gigi Becali şi pe Steaua!
- Florin Prunea susţine că acesta este un aranjament între dumneavoastră şi Daniel Florea.
- Ce legătură să am eu cu el? Am vreo afacere cu AVAS-ul, am cumpărat ceva de acolo?! Eu am vorbit de trei ori în viaţa mea cu el. Păi, ce e finul meu?! E finul lui Lupescu! El şi Prunea l-au pus în Federaţie.
-Vă gîndiţi să luaţi comisiile din nou la Ligă?
- Nu mă interesează. Aceste scandaluri au apărut de cînd au venit sindicatele cu forţa în Federaţiei. Păi, arbitrajele au fost dirijate din puşcărie de un fost preşedinte de sindicat. Să vă uitaţi cum au fost delegaţi arbitrii la anumite echipe, de cîte ori a fost Prunea observator. Nu este linişte pentru că sînt oameni învăţaţi să facă prostii! Ne-am întors în urmă cu 20 de ani în fotbal. Ei sînt cei care murdăresc fotbalul! Prunea i-a spus unui patron de club: "Ai luat bătaie, taci din gură! Nu a fost rîndul tău azi".
- Dar Mircea Sandu nu are nici o implicare?
- El vrea să facă bine. Eu bag mîna în foc pentru el! Poate că este şantajat din interior. Nu mai ştiţi că acum cîţiva ani a fost un miting şi îi strigau "Hoţul, hoţul!". Lupescu şi Prunea au venit în Federaţiei prin şantaj, ce ei au dat concurs?!
Fotbal • Liga 1 • "NE-AM ÎNTORS ÎN URMĂ CU 20 DE ANI ÎN FOTBAL"
"Lupescu să plece, Naşu' să rămînă!"
Articol de Corina Marinaş — vineri, 25 iulie 2008
{{text}}