International   •   Stranieri   •   ITALIA

Nicolae Stanciu a reacționat la miezul nopții, după penalty-ul bătut rușinos

+16 Foto
Nicolae Stanciu // FOTO: Imago Images

Articol de Maria Olteanu   —  vineri, 09 ianuarie 2026

Nicolae Stanciu (32 de ani), căpitanul naționalei României, a irosit joi seara lamentabil o lovitură de la 11 metri, în minutul 90+9 al meciului pe care Genoa l-a jucat cu AC Milan, scor 1-1. La doar câteva minute după meci, internaționalul român a reacționat pe Instagram, prezentând scuze pentru modul extrem de slab în care a bătut lovitura primită de echipa lui.

Stanciu a avut în vârful ghetei un succes uriaș pentru Genoa, echipa lui primind penalty la scorul de 1-1, în al nouălea minut adițional al reprizei secunde. Cu un gol, echipa lui Dan Șucu ar fi obținut trei puncte de aur în lupta pentru menținerea în Serie A, dar totul a fost spulberat de Stanciu, care nu a fost deloc inspirat și a irosit penalty-ul.

La doar câteva minute după meci, acesta, extrem de dezamăgit pentru cele întâmplate, a reacționat pe contul personal de Instagram, în secțiunea „Insta Story”, având un mesaj în limba italiană adresat colegilor și fanilor echipei.

Nicolae Stanciu și-a cerut scuze la miezul nopții


„Mi-am asumat responsabilitatea pentru penalty, acum îmi asum responsabilitatea pentru cele două puncte pierdute. Îmi cer scuze colegilor mei și tuturor fanilor lui Genoa”, a scris căpitanul naționalei, pe Instagram, după fluierul final al confruntării.

A fost decizia mea. Văzându-i pe ceilalți jucători pe teren, cred că a fost o alegere de înțeles, dar în fotbal se întâmplă greșeli.



E un băiat minunat și chiar îmi pare rău că nu a putut să se bucure de acel moment. Stanciu nu a jucat prea mult, însă se antrenează mai bine decât oricine altcineva.



- Daniele De Rossi, antrenor Genoa

Acesta a fost al treilea penalty consecutiv ratat de Stanciu, după cel de la națională cu Kosovo (2-0) pe 12.09.2022, în preliminariile Euro 2024 și cel din partida cu Sigma Olomouc (1-0) din 4.12.2021, atunci când evolua pentru Sparta Praga.


Are 11 penalty-uri ratate din 27 executate în carieră. Ultima lovitură de pedeapsă transformată a venit în septembrie 2021, în Cupa Cehiei, Slovan Velvary - Slavia Praga 2-4.

Rezumatul VIDEO al partidei

Clasamentul din Serie A

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.