Radu Voina (75 de ani), fostul handbalist și antrenor de legendă al României, a suferit o operație pe cord la finalul anului 2025. După ce a petrecut mai multe săptămâni la Spitalul Monza din București, campionul mondial din 1974 a fost lăsat acasă, starea lui fiind stabilă.
Finalul anului 2025 a fost complicat pentru Radu Voina, una dintre cele mai importante personalități din istoria handbalului românesc. Ajuns la 75 de ani, fostul jucător și antrenor de handbal a trecut printr-o operație de urgență provocată de niște probleme cardiace.
Radu Voina, operat de urgență la spitalul Monza: „Sper să nu apară alte probleme”
Voina a fost internat la Spitalul Monza din București, unde a suferit o operație pe cord, iar acesta speră că a scăpat de ce era mai greu, conform golazo.ro. Voina a confirmat intervenția chirurgicală la inimă, preferând să nu dea multe detalii.
„Am stat în spital o perioadă destul de îndelungată, dar se mai întâmplă și astfel de chestii. Recuperarea va veni în timp, însă sper să nu apară alte probleme, complicații”, a declarat triplul medaliat la Jocurile Olimpice.
„Astfel de momente te zdruncină. Tu consideri că nimic nu te poate atinge, dar viața îți demonstrează că se mai întâmplă și chestii din astea. Acum fac controale periodice. Am trecut cu bine de unul chiar zilele acestea. Apoi mai am la două luni, la șase și așa mai departe. În orice caz, nu pot decât să mulțumesc doctorilor și celorlalte persoane care s-au ocupat de mine”, a concluzionat el.
Radu VoinaRadu Voina, palmares de invidiat: 3 medalii olimpice și un titlu mondial cu naționala României
Radu Voina s-a născut în Saeș, un sat din comuna Apold, în județul Mureș, în 29 iulie 1950. El a început handbalul la clubul Voința Sighișoara și apoi a făcut pasul spre Universitatea București, alături de care a debutat în campionatul de seniori.
Voina a petrecut cea mai mare parte a carierei la CSA Steaua București, devenind unul din cei mai mari handbaliști din istoria României. Ca jucător, a cucerit 3 medalii olimpice (bronz la Munchen, în 1972, și la Moscova, în 1980, și argint la Montreal, în 1976) și un titlu mondial (1974).
În 1981, după retragerea din activitate, Voina a trecut direct pe banca tehnică, devenind antrenorul Stelei, pe care a condus-o timp de 10 ani. În ultimul deceniu al secolului trecut, campionul mondial a făcut pasul în străinătate și le-a pregătit pe RC Strasbourg și pe HC Selestat.
Apoi, la două decenii după ce și-a „agățat ghetele în cui”, Voina a revenit în România și a preluat naționala masculină. De-a lungul carierei sale, el a pregătit jucători precum Dumitru Berbece, Vasile Stângă, Marian Dumitru sau Constantin Petre.
Voina a antrenat și naționala feminină a României, dar și pe Oltchim Râmnicu Vâlcea, pe care a dus-o, în 2010, până în finala Ligii Campionilor. Viborg HK s-a impus în tur cu 28-21 și în retur cu 32-31, asigurându-și trofeul suprem al Europei.
Radu Voina a fost premiat în mai multe rânduri cu Ordinul „Meritul Sportiv” și a fost declarat „Cetățean de onoare al orașului Sighișoara”.
Radu Voina: „Doar când am ajuns acasă ne-am dat seama de importanța câștigării titlului mondial”
Atmosfera era extraordinară la națională, cu jucători de la Steaua, Dinamo și Universitatea Timișoara. Eram printre echipele favorite la titlu alături de RDG, Iugoslavia, URSS și Cehoslovacia.
Totul mergea perfect, eram în mare formă și aveam multă încredere în noi, chiar dacă pierduserăm meciul cu Suedia. În partida cu Cehoslovacia totul a mers șnur, fiecare știa ce are de făcut cu ochii închiși și abia așteptam finala cu Republica Democrată Germană.
După finală am petrecut la hotel, dar doar când am ajuns acasă ne-am dat seama de importanța câștigării titlului mondial. Toată presa scria despre succesul nostru, am fost primiți la autoritatea care răspundea de sport (CNEFS) și am fost premiați cu câte 10.000 de lei.
În acele vremuri am avut o viață frumoasă și ne-am bucurat de unele facilități, ceea ce a însemnat foarte mult pentru noi ca sportivi, ca oameni
- Radu Voina, într-un interviu pentru GSP.ro
{{text}}