Minaur Baia Mare a început cu dreptul faza grupelor din EHF European League, reușind să se impună cu 28-26 pe terenul lui Larvik. După o repriză și jumătate cu mult echilibru, trupa din nord-vestul țării a preluat inițiativa, s-a apărat mai bine și a câștigat în Norvegia.
Grupele EHF European League au început astăzi, iar România are la start trei echipe: Rapid, Corona Brașov și Minaur Baia Mare. Cea care a deschis balul este formația maramureșeană, care a obținut calificarea în această fază a competiției în mod miraculos.
Minaur Baia Mare, triumfătoare la capătul unui joc echilibrat
Confruntarea din Norvegia a fost extrem de echilibrată, de la început până la final. Yuliya Dumanska a reușit două parade foarte frumoase în startul meciului, însă Larvik a răspuns în forță și a preluat conducerea.
Nordicele s-au aflat în față mai mult timp în prima repriză, dar nu au izbutit să se desprindă. Scorul a rămas strâns și, la pauză, tabela arăta egalitate: 13-13.
După revenirea de la vestiare, Larvik și Minaur au continuat să se succeadă la conducere și să le ofere spectatorilor un meci intens. Totuși, oaspetele au avut mai multă concentrare și inspirație în atac, profitând de greșelile gazdelor.
În ultimele 10 minute, Dumanska și-a mai trecut în cont niște parade importante și băimărencele au rezistat până la final. Larvik s-a apropiat la un gol, însă Minaur a marcat cu 10 secunde înainte de final și a câștigat cu 28-26.
Programul complet al celor de la Minaur Baia Mare în EHF European League
Sâmbătă, 17 ianuarie, 17.00 (Sala Polivalentă „Lascăr Pană”): CS Minaur – Motherson Mosonmagyarovari KC
Sâmbătă, 24 ianuarie, ora 21.00 (Salza Halle, Bad Langensalza): Thuringer HC – CS Minaur
Sâmbătă, 7 februarie, 17.00 (Sala Polivalentă „Lascăr Pană”): CS Minaur – Thuringer
Sâmbătă, 14 februarie, 19.00 (Sala Polivalentă „Lascăr Pană”): CS Minaur – Larvik
Sâmbătă, 21 februarie, 17.00 (UFM Arena, Mosonmagyaróvár): Moson – CS Minaur
FINAL » Larvik - Minaur Baia Mare 26-28
FINAL DE MECI. 26-28. Victorie pentru Minaur Baia Mare.
Min. 60. 26-27. Time-out pentru Minaur, care are atacul, cu 36 de secunde rămase.
Min. 58. 25-26. Două goluri consecutive pentru Larvik, care se apropie de adversară.
Min. 55. 23-25. Reușită splendidă pentru Mițicuș.
Min. 52. 22-23. Paradă importantă pentru Dumanska la o aruncare de 7 metri.
Min. 51. 21-23. Gol pentru Lundback și Minaur conduce din nou.
Min. 48. 21-21. După time-out, Larvik marchează de două ori și e din nou egalitate. Morch a ajuns la 7 goluri din 9 aruncări.
Min. 45. 19-21. Minaur se distanțează la două goluri, iar antrenorul gazdelor cere time-out.
Min. 43. 18-18. Duel extrem de echilibrat în Norvegia. Niciuna din cele două tabere nu reușește să se desprindă.
Min. 38. 16-16. Încă un gol de la 7 metri pentru Foller.
Min. 35. 14-15. Minaur preia din nou conducerea.
Min. 33. 14-13. Jullie Hulleberg marchează primul gol din partea a doua a meciului.
Startul reprizei secunde.
Finalul primei reprize. 13-13. Egalitate în Norvegia.
Min. 28. 12-13. Minaur preia conducerea, după un gol al lui Spugnini. Multe greșeli pentru nordice.
Min. 26. 12-11. Time-out cerut de antrenorul gazdelor, după o ratare a lui Jessica Quintino.
Min. 23. 11-9. Larvik se distanțează din nou la două goluri. Gol Guro Ramberg, de la 7 metri.
Min. 20. 8-8. Anca Mițicuș înscrie de două ori și aduce egalarea.
Min. 16. 7-5. Seierstad marchează al doilea gol consecutiv al norvegiencelor, după ce Spugnini reușise să egaleze.
Min. 13. 5-4. Fie Woller, de la 7 metri, pune capăt unei perioade de secetă a formației din României.
Min. 11. 5-3. Al 4-lea gol consecutiv pentru Larvik. Minaur nu mai găsește drumul spre poartă.
Min. 8. 2-3. De-abia acum vine al doilea gol al gazdelor, prin Morch.
Min. 5. 1-2. A doua paradă consecutivă pentru Yuliya Dumanska. Încă un gol pentru Ilyina.
Min. 2. 1-1. Dziyana Ilyina marchează primul gol al lui Minaur în faza grupelor din EHF European League.
Start de meci în Norvegia.
{{text}}