Echipa Poloniei va disputa ultimul act la United Cup contra Elveției, după victoria tensionată, 2-1, în fața SUA, campioana en-titre. Punctul decisiv a venit la dublu mixt, în timp ce așteptatul duel dintre Coco Gauff și Iga Swiatek i-a revenit fără dubii americancei.
A treia finală la rând pentru Polonia la United Cup, dar cu emoții până în ultimele secunde ale meciului de dublu mixt din înfruntarea contra echipei SUA. Acolo, specialiștii de dublu Katarzyna Kawa și Jan Zielinski au fost superiori perechii Coco Gauff-Christian Harrison, 7-6 (5), 7-6 (3).
Tensiunea s-a păstrat pe tot parcursul meciului, cu atât mai mult cu cât americanii au servit de două ori pentru a câștiga setul secund și chiar au avut trei mingi la 6-5. Inspiratul Zielinski, cu un discurs echilibrat după victorie, și curajoasa Kawa și-au trimis echipa în ultimul act.
„Sincer, nu mai știu cum s-au desfășurat lucrurile”, a spus Jan (29 de ani, numărul 34 la dublu, dar fost loc 7 ATP). „Va trebui să revăd imaginile, punct cu punct”, a adăugat el, lăudând-o pe partenera lui pentru evoluția sigură.
Coco Gauff, victorioasă contra Igăi Swiatek
S-a ajuns însă la meciul hotărâtor după ce așteptatul duel dintre Coco Gauff și Iga Swiatek a fost tranșat cu multă siguranță de americancă, 6-4, 6-2.
„Nu am lăsat să-mi scape oportunitățile pe care le-am avut în primele două ocazii la minge de meci”, a explicat numărul 4 WTA, care s-a impus la a patra oportunitate. „Ea a jucat bine. Poate a avut o eroare pe rever, dar, după aceea, a jucat un tenis mai bun. Am știu însă că dacă îmi păstrez nivelul avut în tot meciul voi putea să tranșez victoria”, a adăugat Gauff.
Iga a revenit în primul set de la 1-4 la 4-4, cu 12 puncte câștigate consecutiv, însă calmul lui Gauff a ajutat-o să treacă linia în avantaj. Mai mult, în partea secundă, a avut 5-0, dar s-a impus cu 6-2 în fața unei adversare care nu a mai reprodus jocul dominant din victoria în fața australiencei Maya Joint din „sferturi” sau din cea asupra olandezei Suzan Lamens din grupă.
Revenirea de vis a lui Hubert Hurkacz continuă
Hubert Hurkacz sărbătorind un punct la United Cup Foto: Imago ImagesÎn primul meci al confruntării, Hurbert Hurkacz (28 de ani, locul 83 ATP) și-a continuat spectaculoasa revenire la tenisul de înalt nivel cu o victorie în fața numărului 9 mondial, Taylor Fritz, 7-6 (1), 7-6 (2).
„Evident, să joci cu Taylor este o mare provocare, un meci dificil, mai ales pe această suprafață, care e destul de rapidă. El servește foarte puternic, forehandul la fel”, a spus polonezul după partidă, în interviul de pe teren. „Simt însă că și eu am jucat solid, am încercat să fiu mai agresiv”, a explicat.
După ce a lipsit șapte luni din circuit din cauza unei accidentări la genunchi care a necesitat intervenție chirurgicală, Hurkacz nu știa la ce să se aștepte când a luat startul la United Cup. Fostul număr 6 mondial a evoluat însă strălucitor, reușind victorii în minimum de seturi cu Alexander Zverev, Tallon Griekspoor și Fritz.
„Cu siguranță, am fost plăcut surprins, într-un fel, pentru că nu am mai jucat de foarte mult timp. Revenind după o perioadă atât de lungă pentru prima dată în viața mea, nu știi niciodată la ce să te aștepți”, a spus Hurkacz. „Pe de altă parte, am muncit foarte mult și în afara terenului, așa că îmi acord timp să revin la nivelul meu, la un nivel și mai bun, iar poate și faptul că am avut așteptări mai mici pentru această săptămână m-a ajutat”, a conchis el.
{{text}}