International   •   Campionate   •   ARSENAL

Vești bune pentru Arteta! Superstarul lui Arsenal își prelungește contractul până în 2031

Bukayo Saka își va prelungi contractul cu Arsenal până în 2031 // FOTO: Getty Images

Articol de Dragoș Petrescu   —  sâmbătă, 10 ianuarie 2026

Bukayo Saka (24 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători ai celor de la Arsenal în ultimele sezoane, a ajuns la un acord cu șefii grupării londoneze și va rămâne pe Emirates până în vara lui 2031.

Sezonul 2025/2026 pare să fie unul cu noroc pentru Arsenal. În momentul de față, „tunarii” sunt lideri în Premier League, având șanse mari de a câștiga primul titlul după nu mai puțin de 22 de ani de așteptare.

De asemenea, trupa lui Mikel Arteta merge excelent și în celelalte competiții. În Liga Campionilor, formația de pe Emirates este liderul grupei unice după primele șase etape, fiind singura echipă care a înregistrat numai victorii în primele șase meciuri.


Iar dacă vorbim despre cupele interne, Arsenal este angrenată în continuare atât în FA Cup, unde urmează să joace pe terenul lui Portsmouth în turul al 3-lea, cât și în Cupa Ligii, acolo unde liderul din Premier League s-a calificat deja în semifinalele competiției, urmând să dea piept cu rivala locală Chelsea.

Bukayo Saka și-a dat acordul pentru prelungirea contractului » Englezul va semna până în 2031!

Veștile bune pentru „tunari” nu se opresc însă aici. Cei de la BBC au anunțat vineri seară faptul că Bukayo Saka va semna o nouă înțelegere pe termen lung cu gruparea de pe Emirates Stadium.

Contractul actual al englezului urma să expire în vara lui 2027, însă fanii lui Arsenal pot stă liniștiți, întrucât extrema dreaptă în vârstă de 24 de ani va evolueza pentru trupa lui Mikel Arteta până în 2031.


Suma pe care o va primi Saka odată ce noul contract va intra în vigoare nu a fost făcută publică momentan, însă David Ornstein, un celebru jurnalist din insulă, a precizat că englezul va deveni unul dintre cei mai bine plătiți jucători de pe Emirates.

Bukayo Saka a înregistrat 27 de apariții pentru Arsenal în acest sezon în toate competițiile, timp în care a reușit să înscrie 7 goluri și să ofere 6 pase decisive // FOTO: Getty Images

Bukayo Saka, un produs al academiei lui Arsenal

Talentatul fotbalist englez a evoluat doar în tricoul „tunarilor” până acum în întreaga sa carieră profesionistă, el fiind un jucător format de academia clubului de pe Emirates, unde și-a făcut junioratul în perioada 2008-2018.

În 2018 a debutat și la prima echipă a lui Arsenal, iar de atunci, acesta a bifat nu mai puțin de 290 de meciuri pentru formația londoneză în toate competițiile, izbutind să înscrie 77 de goluri și să ofere tot atâtea „assist-uri”.

În sezonul 2023/2024, Saka a purtat pentru prima dată și banderola de căpitan la Arsenal, o stagiune la finalul căreia a primit și distincția de golgheter al „tunarilor” (20 de goluri în toate competițiile).

130 de milioane de euroeste cota de piață a lui Bukayo Saka în acest moment, potrivit Transfermarkt

Clasamentul din Premier League:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.