Farul Constanța, echipa antrenată de Ianis Zicu (42 de ani), a pierdut primul amical al iernii, în fața celor de la Cerno More Varna, scor 1-2.
După o primă săptămână de pregătire la propria bază sportivă, de la Academia Hagi din Ovidiu, Farul Constanța a disputat sâmbătă primul meci amical al iernii. Constănțenii au primit vizita adversarului tradițional, Cherno More Varna, formație bulgară clasată pe locul 4 în prima ligă din țara vecină.
Partida, desfășurată pe unul dintre terenurile de antrenament, a avut loc pe durata a patru reprize de câte 30 de minute.
Farul, înfrângere în primul amical al iernii
Alb-albaștrii au deschis scorul în minutul 42, prin căpitanul Ionuț Larie, care a transformat o lovitură de pedeapsă, acordată după un fault comis asupra lui Jakub Vojtus.
Bulgarii au restabilit egalitatea în minutul 56, în urma reușitei lui Assen Chandarov, și au preluat conducerea în minutul 72, după ce portarul Alexandru Buzbuchi a scăpat în poartă mingea șutată de Emanuil Nygolov.
În ciuda numeroaselor ocazii la ambele porți, scorul a rămas neschimbat până la final, oaspeții câștigând cu 2-1.
Primele două reprize: Buzbuchi – Maftei, Țîru, Larie, Furtado – Dican, Vînă, Ramalho – Grigoryan, Vojtus, Tănasă.
Repriza a treia: Buzbuchi – Sîrbu, Larie, Duțu, Furtado – Banu, Vână, Radaslavescu – Ișfan, Iancu, Marincean. Pe parcurs a intrat D. Barbu.
Repriza a patra: D. Barbu – D. Sîrbu, Gustavo, Pellegrini – Bani, Radaslavescu, Goncear – Doicaru, Iancu, Ișfan. Pe parcurs a intrat și Telehoi.
Nu au putut fi utilizați din cauza problemelor medicale Ganea, Cojocaru, Constantinescu, toți aflați în recuperare după accidentări, Munteanu, Sima, Nikolov, Markovic și Seruca, răciți.
Farul dispută duminică, de la ora 14:00, a doua și ultima partidă de verificare înaintea reluării campionatului, cu FC Botoșani, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea.
Echipa lui Ianis Zicu a terminat 2025 pe locul 10, cu 27 de puncte, la 6 de Oțelul Galați, ocupanta ultimului loc de play-off. În primul meci din 2026 va primi vizita celor de la Hermannstadt, pe 17 ianuarie.
{{text}}