International   •   Stranieri   •   GAFĂ

Andrei Ivan, start de meci groaznic în Grecia » Ce a făcut în secunda 30

+7 Foto
Andrei Ivan a făcut penalty în secunda 30 din Panathinaikos - Panserraikos

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  duminică, 11 ianuarie 2026

Andrei Ivan (29 de ani), fostul atacant de la Craiova, a avut parte de un start de meci groaznic în Panathinaikos - Panserraikos, scor 3-0, din runda cu numărul 16 a primei ligi din Grecia.

Andrei Ivan a jucat duminică, 11 ianuarie, al 14-lea său meci în tricoul celor de la Panserraikos, echipa care l-a luat de la Universitatea Craiova în vară. A reușit să înscrie două goluri până în acest moment.

GALERIE FOTO. Andrei Ivan a făcut penalty în secunda 30 din Panathinaikos - Panserraikos


Ivan a avut nevoie de doar 30 de secunde pentru a-și face simțită prezentă pe teren. Nu, însă, într-un mod în care și-ar fi dorit.

Gazdele au obținut o lovitură de la colțul terenului imediat după debutul partidei. Ivan ținea în marcaj un adversar. Acesta a sprintat, iar românul a pus ambele mâini pe el. Arbitrul central nu a sesizat faultul, iar jocul a continuat. Cei din camera VAR i-au atras atenția și l-au chemat la monitor pentru a revedea faza.

Era minutul 4 când „centralul” Katoikos îi dădea cartonașul galben lui Ivan și arăta punctul cu var. Românul a crezut pentru un moment că are noroc. Filip Djuricic a ratat inițial, însă a reușit să împingă mingea în poartă imediat după. Olteanul a fost înlocuit în minutul 77. Zaroury a făcut 2-0 în minutul 15, iar Jedvaj a marcat și el chiar înainte de pauză.

După primele 16 etape, echipa lui Andrei Ivan este ultima clasată în campionatul Greciei, cu doar 5 puncte. Are și cel mai slab golaveraj, -33.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.