Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Interes de ultimă oră pentru transferul lui Alexandru Dobre! » Clubul care îl vrea ca să atace titlul

Alexandru Dobre, în Rapid - Unirea Slobozia / FOTO: GSP.ro

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 12 ianuarie 2026

Alexandru Dobre (27 de ani), extrema dreaptă și căpitanul lui Rapid, a atras atenția și în Israel. Maccabi Haifa, ocupanta locului al patrulea din prima ligă, campioană de trei ori în ultimele cinci ediții, l-a pus pe lista de achiziții din această iarnă pe internaționalul român.

Alexandru Dobre, cel mai bun marcator din Superligă în această stagiune, la egalitate cu atacantul Universității Cluj, Jovo Lukic (U Cluj), ambii cu 11 reușite, a intrat în atenția unui alt club din străinătate.

Extrema dreaptă a viceliderului campionatului este dorit de Maccabi Haifa.

„Alexandru Dobre se află pe o listă scurtă la Maccabi Haifa”


Potrivit postului de televiziune Canal 5 din Israel, căpitanul giuleștenilor se află pe lista scurtă de trei achiziții făcută deja de ocupanta locului al patrulea, cu 29 de puncte, la 13 de liderul Hapoel Beer Sheva.

Hapoel Haifa are ambiții mari în 2026 și vrea să se bată la titlu, în condițiile în care a fost campioană în trei ediții consecutive, 2020-2021, 2021-2022 și 2022-2023.

Alexandru Dobre în Rapid - Csikszereda, 28 noiembrie 2025/ foto Andre Furnigă (GSP)

„Clubul se află în negocieri avansate cu Lucas Asadi, mijlocașul lui Universidad de Chile, și cu Broninho, mijlocașul lui Karpaty Lviv. În plus, există dorința de a întări lotul cu o extremă, iar Alexandru Dobre se află pe lista candidaților la un transfer în luna ianuarie.


În lotul lui Maccabi Haifa se mai află un jucător născut în România. Suf Podgoreanu este extremă stânga, are 23 de ani, și a fost juniorul Romei, trecând apoi pe la Spezia și Heracles Almelo. Maccabi Haifa l-a cumpărat de la Spezia în iulie 2023 pentru 500.000 de euro.

Viața mea s-a schimbat într-un an de zile, de la a juca foarte puțin la a fi un om de bază. Mă bucur că am reușit să devin un idol. Am să muncesc în continuare, am să fiu umil, pentru că Rapid mi-a oferit foarte multe, iar și eu am să ofer Rapidului înapoi tot ceea ce sunt

- Alexandru Dobre, extrema dreaptă a lui Rapid, într-un interviu pentru GSP.ro

Acum un an și jumătate, internaționalul român a ajuns la Rapid București, unde a marcat 21 de goluri în 55 de meciuri. Dobre este curtat și de Utrecht, din prima ligă olandeză”, scrie sursa citată din Israel.

Dobre, curtat și de Utrecht, care i-a oferit 450.000 pe an

Pentru Alexandru Dobre, Dan Șucu ar dori peste două milioane de euro. Acționarul majoritar de la Rapid a refuzat o ofertă în vară de la Legia Varșovia.

7cluburi din străinătate are în CV Alexandru Dobre: Bournemouth U23, Bury, Rochdale, Yeowil Town, Wigan, Dijon și Famalicao. Transferurile sale au rulat în total suma de 2,1 milioane de euro

Așa cum GSP.ro v-a informat în exclusivitate la finele anului trecut, cei de la Utrecht erau dispuși să-i ofere un salariu 450.000 de euro pe an lui Dobre.

La Rapid, Alexandru are 12.000 de euro pe lună. E al doilea jucător ca număr de contribuții decisive în Superliga în actuala stagiune.

Fie voi fi cel mai bun, în primii cinci din lume, fie voi face altceva. Da, vreau să devin primul român care câștigă Balonul de Aur. Acesta este cel mai mare vis al meu. Poate că oamenii vor râde, poate vor spune că sunt nebun, dar dacă tu crezi în visul tău, îl vizualizezi, poate, la un moment dat, îl vei putea atinge

- Alexandru Dobre, extrema dreaptă a lui Rapid, într-un interviu pentru GSP.ro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.