Urâtă e bătrânețea, Loți! Foarte urâtă

Atacurile lui Laszlo Boloni la adresa celor mai mari fotbaliști români, Balaci și Dobrin, demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că a dispărut de multă vreme cuvântul „caracter” din sportul-rege de la noi.

Tot timpul mă gândesc la ce spunea Helmut Duckadam despre bătrânețe, vorbea atât de înțelept. Și Duckadam îmbătrânea frumos, iar alții se usucă pe dinăuntru, ca o frunză uitată în soare.

Din păcate, Laszlo Boloni pare să fi ales drumul al doilea. Din mare fotbalist, a ajuns mic la caracter. Din simbol al naționalei, s-a transformat într-un demolator de legende. Un buldozer cu microfon, fără frâne și fără rușine.

Ți-ai găsit de cine să te iei...

Să ataci doi morți, doi titani ai fotbalului românesc, doi oameni care nu se mai pot apăra, ăsta nu mai e curaj, e lașitate curată! E bătaie pe la spate, e lovitură sub centură, e bravada unui bătăuș de talk-show, nu discursul unui om care a purtat tricoul României de 100 de ori.

Ilie Balaci „n-a fost serios”. A jucat „2-3 ani la nivel mare”. Așa zice Boloni. Te apucă râsul amar. Balaci a fost motorul Craiovei Maxima, echipa care făcea Europa să-și scoată pălăria. A fost dirijorul unei orchestre care a scris istorie, nu o notă de subsol. Dar pentru Loți… „neserios”. Balaci e omul pentru care azi se umple “Ion Oblemenco”, stadioanele pe care a jucat Loți sunt goale azi.

Serios pentru cine? Pentru cei care confundă disciplina cu obediența? Pentru cei care cred că talentul se măsoară în tabele Excel?

Și vine apoi Dobrin… geniul din Trivale. Poetul balonului. Maradona de Pitești înainte ca lumea să știe cine e Maradona. „Nu puteai să contezi pe el”. Aha! Pe cine să contezi, Loți? Pe tine și pe discursurile tale de 36 de minute despre nimic? Pe nostalgia ta comunistoidă?

Dobrin n-a fost robot, n-a fost soldat, n-a fost produs de academie. A fost artist. Iar artiștii nu se aliniază la apel. Nu dau raportul la ora 22:00. Ei joacă fotbal ca să bucure lumea, nu ca să satisfacă frustrările unor antrenori.

Povești despre nimic

Și mai vii și cu povestea cum juca Dobrin rummy pe bani la 2:00 noaptea înainte de meci. Păi, asta nu-l micșorează, îl face legendă! Exact așa îl știm, exact așa îl iubim. Boem, nebun, genial. Nu corporatist cu smartwatch și alarmă pe telefon. Garrincha era disciplinat în afara gazonului? Maradona? Diego priza cocaină în vestiar și dribla și firele de iarbă care-i stăteau în cale.

Ipocrizia supremă? Balaci ți-a dat pasa vieții tale, golul cu Italia, campioana mondială. Atunci era bun. Atunci era „serios”. După ce moare, devine „neserios”. Elegant, Loți! Foarte elegant.

Și tu, care vorbești despre respect, ai furat microfonul la gala ANS, în 2025, și ai ținut România captivă 36 de minute într-un discurs fără cap și coadă, presărat cu ode pentru familia Ceaușescu. Frate… acolo s-a rupt filmul. Noroc că n-ai vorbit bilingv, că poate aflam realizările epocii de aur în trei limbi.

Atenție, Hagi!

Urmează ce? Să ne spui că și Hagi n-a fost serios? Asta ar mai lipsi, să ne spui că Gică Hagi n-a realizat nimic! Că Mutu era prea rebel? Că nici Chivu n-are pedigree? Apropo, Chivu ca antrenor o să te întreacă lejer. Ține minte asta! Cu tot respectul pentru trecutul tău de jucător, prezentul tău e mic. Foarte mic.

Și nu uita ceva, Loți: Balaci și Dobrin nu sunt simple nume într-o carte prăfuită. Sunt sânge, lacrimi și bucurii pentru orașe întregi. Craiova și Pitești respiră și azi prin ei. Sunt idolii unor generații. Oameni care au arătat că și provincia poate bate sistemul, Securitatea, Armata, „granzii”. Ei au spart ziduri. Tu acum doar arunci cu noroi. Diferența? Ei au rămas legende. Tu riști să rămâi doar un bătrân acru, care scuipă pe trecut ca să pară relevant în prezent.

Uneori, bătrânețea ar trebui să vină cu înțelepciune, nu cu venin. Urâtă e bătrânețea, Loți! Foarte urâtă.