Liga 1

Gigi Becali: "E ca în junglă!"

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  sâmbătă, 26 iulie 2008

Patronul Stelei a revenit ieri în ţară şi a spus răspicat că va începe războiul cu conducerea federaţiei


- Domnule Becali, v-aţi fi aşteptat la dezvă...
- Eu am ştiut totul încă de la vremea cînd s-au luat deciziile, de la Cernat, de la Ursu. Ce am spus la vremea respectivă a fost adevărat, iar acum s-a dovedit.

- Şi ce veţi face?
- Acum vin din vacanţă şi trebuie să mă acomodez cu jungla de aici pentru că, într-adevăr, e ca în junglă. Nu vreau să mă cert din prima zi, întîi să mă acomodez puţin cu sabia, apoi voi începe lupta.

- Mai credeţi în Mircea Sandu?
- Nu rămîne decît un lucru de făcut, convocarea Adunării Generale Extraordinare pentru a-l demite. De luni vom strînge semnături pentru asta. Voi mai încerca o singură dată să fac chestia asta, dacă se poate bine, dacă nu, eu am încercat. Părerea mea e că trebuie schimbat , acum a venit timpul să facem curăţenie, nu se mai poate! Mircea Sandu trebuie dat afară şi adus un om capabil, om cu demnitate, un bun manager.

- Cine?
- Aici avem o problemă pentru că nu ştiu acum să vă spun pe cineva.

- Dar Dumitru Dragomir nu vrea schimbarea lui Sandu.
- Nu e normal, Dragomir ştia tot ce se întîmplă. Nu înţeleg de ce a dat vina doar pe Lupescu, cînd ştie foarte bine că Mircea Sandu a influenţat. De ce-l apără? Eu nu vreau să mă cert cu Dumitru Dragomir pentru că e prietenul meu, dar toată lumea e cu interese. Cînd se întîmplă ceva şi e Dragomir implicat dă vina pe Lupescu sau pe Prunea.


"Gică Popescu? Nu ştiu"

Dumitru Dragomir şi-a reafirmat şi ieri susţinerea pentru Mircea Sandu. "Eu nu mă dezic de el. Este singurul care îşi face treaba, excluzîndu-i pe Kassai şi pe Mihalache. Nu ştiu dacă Popescu ar fi potrivit în locul lui Lupescu, asta e o altă probelmă. Eu nu le vreau răul, dar după cîte au spus trebuie să se facă ordine. Mircea Sandu n-a avut nici o intervenţie, deci el nu trebuie să plece", a declarat şeful Ligii.


Cum se ajunge la demiterea şefului FRF

Care sînt paşii care trebuie urmaţi pentru ca postul lui Mircea Sandu să ajungă la vot?

1. Steaua sau oricare alt club trebuie să strîngă o treime din semnăturile membrilor afiliaţi ai FRF, care în total sînt 272, deci 91 de semnături
2. Semnăturile trebuie trimise Comitetului Executiv al FRF
3. Comitetul Executiv va fi obligat, pe baza semnăturilor, să convoace în termen de maxim 45 de zile, o Adunare Generală Extraordinară
4. Se va întruni Adunarea Generală a FRF în care se va supune la vot rămînerea sau nu în funcţie a lui Mircea Sandu


"Din momentul în care Doru Viorel Ursu mi-a zis <>, mie mi-a fost clar că Naşu' controlează şi influenţează tot"
Gigi Becali, patron Steaua


Aliaţii lui Gigi Becali
- verii Ioan şi Victor Becali, susţinătorii lui Gică Popescu
- Marin Condescu, patronul lui Pandurii, dar şi cel care controlează votul celor aproape 60 de echipe susţinute de Sindicatele Miniere
- Gheorghe Ştefan
- Marian Iancu şi Poli Timişoara
- Ion Crăciunescu, un puternic contestatar al actualei şefii de la FRF

“Gigi să-şi vadă de echipa lui, Mircea Sandu nu poate fi dat jos, are susţinere şi e şi competent. E omul potrivit la locul potrivit”
DUMITRU DRAGOMIR, preşedinte LPF

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.