Boloni ar fi minimalizat importanța foștilor jucători Ilie Balaci și Nicolae Dobrin, s-ar fi îndoit de ea, iar Narcis Drejan, un ziarist valoros, s-a repezit să-l pună la punct pe "tricolorul" cu 102 selecții. Invocând vârsta acestuia, care va împlini 73 de ani în martie, Drejan l-a desființat pe Boloni. Pur și simplu, a șters pe jos cu el.
În opinia mea, Loți a greșit când s-a legat de două personaje legendare, fie ele cu rezonanță mai degrabă locală. Oricât de înzestrați au fost Balaci și Dobrin, care au avut har cu carul, nu prea ai cum să pretinzi, ori măcar să sugerezi, că ei pot fi comparați cu Maradona și/sau cu Garrincha! Ori poți dacă ții cu tot dinadinsul să șochezi, să devii interesant cu orice preț.
Asta și numai pentru că, pe lângă numeroase alte argumente, sud-americanii amintiți au cucerit titlul mondial, adică lumea, pe când celebritatea celor doi români a depășit rareori granițele țării.
Cert e însă, indiscutabil, că Boloni a greșit. Deoarece în legende nu se aruncă niciodată cu pietre. Despre ele se vorbește întotdeauna frumos, cu reverență, inclusiv când faima lor e ușor adusă din condei. Forțată.
Dar nu-i cazul "Minunii blonde" și nici al "Prințului din Trivale", pe care toți i-am iubit. Personal, pe Dobrin chiar l-am venerat, ca pe Hagi mai târziu. Atât unul, cât și celălalt și-au asigurat locul în mitologia și în folclorul fotbalului nostru.
Practic, ce a zis Boloni cu niște cuvinte nefericit alese? Că Balaci și Dobrin n-au reușit în fotbal cât le-ar fi permis talentul lor uriaș. Că au lăsat urme, dar nu s-au realizat pe deplin. Că au rămas datori, observație cu care mulți suntem de acord. Atunci de unde și până unde atâta pornire contra lui Loți?! De ce trebuie el văzut ca adversar, ba chiar ca, îmi cer scuze, "dușman al poporului"?!
De ce s-a ajuns aici, din cauza epocii în care au jucat cei doi, cu obloanele trase și granițele zăvorâte, ori din pricina atitudinii lor, a caracterului boem, de risipitori? Cine se încumetă să răspundă? Eu nu și nici nu văd la ce ar servi un răspuns după ce Balaci și Dobrin nu mai sunt de mult.
Poate că viețile lor din afara terenului de joc n-au fost exemplare. Ei, și? Își imaginează cineva că Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin ori Ilie Năstase, campionii campionilor, monștri sacri ai sportului mondial, n-au ieșit niciodată în decor, n-au făcut gesturi sau n-au rostit cuvinte pe care să le regrete ulterior și de care să se dezică?
Apropo, fără a insista asupra temei, Maradona de dincolo de gazon a constituit vreun model pentru tineri, vreo pildă?!
Revenind, consider că n-a fost deloc potrivit, iar elegant nici atât, ca Loți să se refere la niște fotbaliști de superclasă care n-au cum să riposteze. Dar nici nu l-aș suspecta de rea-credință. Dimpotrivă, aș remarca îndrăzneala de a exprima public o părere despre care bănuia că va fi nepopulară. Ca atare, lesne de atacat. Cum se va și dovedi.
A-i interzice lui Boloni să declare ce gândește, chiar dacă unora le pică prost, ar însemna să ne întoarcem la tristele vremuri în care Balaci și Dobrin n-au avut voie să se transfere peste hotare. E ceea ce nimeni nu-și dorește.
La rându-i, în măsura în care nu-l deranjează opinia unui confrate mai experimentat, Narcis Drejan e invitat să accepte că s-a ambalat prea tare. Temperamental (e oltean, nu?), a ridicat tonul și a îngroșat nuanțele, tratând o lipsă de diplomație, cumva și de modestie?, cu aceeași monedă.
A răspuns, din păcate, unei greșeli cu o altă greșeală, ceea ce complică lucrurile, nu le rezolvă. Concret, dacă lui Balaci și lui Dobrin nu li se cuveneau asemenea vorbe în doi peri, nici Boloni nu merita așa lovitură de topor.
{{text}}