Fotbal   •   Liga 1   •   GSP Live

Vin facturile în Superliga » Uluitor cât plătesc cluburile la gaze: „Doamne, ferește! Suma e de domeniul fantasticului”

Vremea e rea în România la începutul anului, foto: Cristi Preda GSP.ro

Articol de Alexandru Barbu, Romeo Ene   —  marţi, 13 ianuarie 2026

Cât le costă pe cluburile din Superliga să-și încălzească terenurile pe timp de iarnă? Ciprian Marica, acționar minoritar la Farul, dezvăluie o „sumă de domeniul fantasticului”!

Mai sunt 3 zile până la reluarea Superligii, iar campionatul va reveni într-un context de vreme rea, cu ninsori și geruri în toată țara.

VIDEO | Farul promite un gazon optim: „Principala noastră calitate - posesia”


Chestionat azi, la GSP Live, despre suprafața de joc de la Ovidiu, Ciprian Marica, unul dintre acționarii Farului, a comentat că „avem încălzire, nu este zăpadă pe teren. Cumva sperăm să fie în parametri. Acum, sigur, cât o să reușim.

Dar întotdeauna am căutat la Farul să jucăm pe un teren bun, pentru că principala noastră calitate e posesia, să ținem de minge, să construim. Aceste lucruri nu ar fi fost posibile decât pe un gazon bun. Deci întotdeauna echipele care vin la noi vor avea parte de un gazon bun, pentru că noi vrem să avem un gazon bun în primul rând”.

Farul debutează în 2026 acasă - o înfruntă pe Hermannstadt, sâmbătă, de la 17:15.

Nu mai sunt vremurile când jucam la Constanța, iar dacă terenul era bun îl desfundam, făceam alunecări tocmai pentru a-l distruge... Erau alte vremuri atunci



- Ciprian Marica, acționar Farul, la GSP Live


„Costurile cu încălzirea și utilitățile... Doamne, ferește!”

Cât despre costurile de întreținere a terenului pe timp de iarnă, Marica vorbește despre sume realmente uriașe, de până la 100.000 de euro pe lună factura la gaz! În special din pricina instalației de încălzire a suprafeței de joc, obligatorie în dosarul de licențiere.

Costurile cu încălzirea și utilitățile sunt de domeniul fantasticului! E enorm de mult! Toate cresc, iar pentru cluburi această cheltuială devine o povară, sincer. Pur și simplu nu ai nicio facilitate, niciun ajutor.

Încălzirea bazei sportive, a gazonului este un cost exagerat, de ordinul zecilor de mii de euro, 90.000-100.000 de euro. Lunar! Doar gazul costă atât, la o bază sportivă. E exagerat. Doamne, ferește! Este enorm pentru un club din România. Nu sunt 12 luni, într-adevăr, dar tot ai minimum 3-4 luni de iarnă”, a declarat Marica, într-o intervenție telefonică la GSP Live.

Farul a făcut iar profit

La fel ca toate celelalte cluburi, Farul urmează să publice pe site-ul oficial raportul financiar obligatoriu pe anul trecut. În această privință, Marica e pozitiv. Și în 2025 dobrogenii sunt pe plus.

Suntem norocoși să vă anunțăm că și în anul 2025 am fost pe profit. Nu știu să vă spun acum suma exactă. Ne întindem cât ne este plapuma, ne păstrăm o mică rezervă, dar să nu vă imaginați că acționarii iau banii și pleacă acasă cu ei!

Banii se reinvestesc și rămân în club. Pe datele contabile și financiare rămâne un profit care este ulterior investit și cheltuit în bugetul clubului”, a adăugat acționarul minoritar al Farului.

Profitul raportat de Farul în ultimii ani

2024

593.000 euro

2023

530.000

2022

830.000

2021

345.000

2020

100.000

2019

1.740.000

2018

425.000

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.