Fotbal   •   Liga 1   •   FC Argeș - FCSB

Reîncepe Superliga! FC Argeș - FCSB, bătălia pentru play-off » Echipele probabile + cote

Mario Tudose în victoria lui FC Argeș cu FCSB, scor 2-0 / foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de Andrei Crăiţoiu, Ionuţ Iordache, Sergiu Alexandru   —  vineri, 16 ianuarie 2026

S-a terminat vacanța, reîncepe Superliga! Astăzi, de la ora 20:00, FC Argeș și FCSB deschid oficial 2026, în etapa 22. Meciul e LIVETEXT pe GSP.RO și transmis la TV pe PrimaSport 1 și DigiSport 1.

FC Argeș a strâns 10 meciuri fără gol încasat, o performanță pe care o mai întâlnim doar în dreptul celor de la Dinamo și FC Botoșani.

În schimb, FCSB este echipa cu cele mai multe meciuri cu gol marcat, 18 din 21.


LIVE de la ora 20:00 » FC Argeș - FCSB

FC Argeș - FCSB, echipele probabile

FC Argeș (4-3-3): David Lazar - D. Oancea, G. Garutti, M. Tudose, Fl. Borța - R. Sierra, V. Rața, J. Blagaic - Bettaieb, Matos, R. Moldoveanu

Rezerve: C. Straton - M. Briceag, A. Tofan, Takayuki Seto, Y. Pîrvu, R. Popescu, I. Rădescu, X. Emmers, Cl. Micovschi, K. Brobbey

Absent: Orozco, Al. Donoci, K. Doukoure, F. Tchassem, Sandriu

Antrenor: Bogdan Andone


FCSB (4-3-3): Târnovanu - Pantea, Dawa, Lixandru, Radunovic - Olaru, Chiricheș, F. Tănase - Miculescu, Bîrligea, M. Toma.

Rezerve: Zima - V. Crețu, Dancuș, Politic, D. Popa, Oct. Popescu, Cisotti, Stoian, Alibec, Thiam

Absenți: Graovac (suspendat), Duarte (lipsă carte verde), Ngezana, Kiki, B. Alhassan (învoiți), I. Cercel, M. Popescu (accidentați)

Antrenor: Elias Charalambous

Arenă: Stadionul Orăşenesc (Mioveni)

Arbitru: Marcel Bîrsan / Asistenți: Ioan Corb, Cristian Ilinca

Arbitru VAR: Florin Andrei / Arbitru AVAR: Iulian Dima

Clasamentul din Superliga

FC Argeș a pozat gazonul din Mioveni, după ce FCSB a amenințat că nu se prezintă

La ora de start a meciului Argeș - FCSB sunt prognozate -4 grade Celsius la Mioveni. Roș-albaștrii se tem că gazonul va fi înghețat și au atenționat LPF cu privire la obligativitatea ca stadioanele din Liga 1 să aibă încălzire funcțională a terenului. FCSB a amenințat că nu va intra pe teren dacă acesta va fi înghețat.

Miercuri seară, clubul alb-violet a prezentat starea gazonului „Orășenescului” din Mioveni. În imagine sunt vizibile doar câteva mici zone cu gheață, semne pozitive în vederea meciului.

Așa se prezintă gazonul stadionului din Mioveni în după-amiaza zilei de 14 ianuarie // sursă foto: Facebook @ FC Arges Pitesti

FC Argeș - FCSB, bătălia pentru play-off-ul Superligii

Bucureștenii au câștigat șase dintre precedentele 10 dueluri directe din campionat, interval în care piteștenii s-au impus de două ori, iar alte două partide s-au terminat la egalitate.

Cinci victorii, două remize și trei înfrângeri este palmaresul înregistrat de piteșteni în ediția curentă pe teren propriu. Cea mai recentă dispută directă din Superligă: 24 august 2025, FCSB-FC Argeș 0-2 (marcatori: Adel Bettaieb, Robert Moldoveanu).

Bogdan Andone, despre duelul cu FCSB: „Poate cea mai experimentată și calitativă echipă din campionatul nostru”

„Va fi un meci extrem de dificil atât din punct de vedere al adversarului care este de foarte mare calitate, poate cea mai experimentată și calitativă echipă din campionatul nostru. Sunt în primăvara europeană, au luat campionatul în ultimii doi ani, cât și prin prisma importanței jocului pentru lupta la play-off.

Noi ca stil de joc suntem o echipă pozitivă. Încercăm să jucăm ofensiv, să ne creăm situații. Va fi un joc ca oricare altul din punct de vedere tehnico-tactic, doar va trebui să fim atenți la detalii. Ei au experiență mare și calitate mare.

Unele echipe s-au antrenat în țară, altele în străinătate. Unele au venit mai devreme, altele mai târziu. E greu de prevăzut cum se vor prezenta echipele în această etapă. Săptămâna viitoare va fi altfel. Pentru prima etapă e greu de anticipat, indiferent de joc sau diferența de valoare”, a precizat Bogdan Andone despre duelul cu campioana.

Nu speria oamenii. Nu este atât de rece. O să fie 0, minus un grad maxim. E important pentru echipă să fie stadionul plin, cum a fost cam la toate meciurile. E important să-i susțină pe băieți. E nevoie să fie alături de echipă și să aibă încredere în echipă. Băieții tot timpul 100%. Îi rog să fie alături de echipă. Doar împreună putem câștiga și să ne îndeplinim obiectivele.



- Bogdan Andone

Elias Charalambous a prefațat primul meci din anul 2026: „Trebuie să fiu sincer cu voi”

„Am avut un cantonament foarte bun. Cel mai important e că toți jucătorii sunt sănătoși, mai ales ales în condițiile date, cu antrenamente foarte grele. Toată echipa e bine. Jucătorii au avut o atitudine foarte bună la antrenament. Tot staff-ul e mulțumit. Dar acum începem campionatul.

Jucăm cu Argeș în două zile. Știți cât de mare nevoie avem de de puncte. Mai e puțin până la finalul campionatului, dar vom lua fiecare meci în parte și sperăm să luăm toate cele 3 puncte.

Aşteptăm să câştigăm primul meci, o luăm pas cu pas. Obiectivul acestui club este întotdeauna să câştige titlul. Trebuie să fiu sincer cu voi, singurul lucru pe care îl avem în gând este câştigarea titlului”, a spus Charalambous, la conferința dinainte de meci.

Cele mai importante informații despre FC Argeș - FCSB

  • 18 octombrie 2025, Metaloglobus - FCSB 2-1 a fost singura partidă pierdută de roș-albaștri în ultimele 11 etape, în rest șapte succese și trei rezultate de egalitate.
  • 10 dintre cele 27 de goluri înscrise de argeșeni au fost reușite pe contraatac, locul 1 la acest capitol.
  • 18 dintre cele 26 de goluri încasate de deținătoarea titlului au fost primite în repriza secundă, dintre care nouă după minutul 75.
  • Tehnicianul Bogdan Andone a mai întâlnit-o pe FCSB de șase ori, a câștigat trei jocuri și a pierdut trei. De reamintit că, a antrenat gruparea roș-albastră la începutul stagiunii 2019/20 (7 meciuri în toate competițiile - 4 victorii - 1 remiză - 2 înfrângeri).
  • Trei jucători din cele două loturi au bifat prezențe în toate cele 21 de etape, aceștia sunt Mario Tudose, Roberto Sierra (FC Argeș), respectiv Florin Tănase (FCSB).
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.