International   •   Stranieri   •   Al Akhdoud

Prima victorie a lui Marius Șumudică pe banca lui Al Akhdoud » O execuție superbă a decis meciul

+6 Foto
Marius Șumudică

Articol de Sebastian Vasile, Cosmin Nistor   —  marți, 13 ianuarie 2026

Al Akhdoud, echipa antrenată de Marius Șumudică, a obținut astăzi prima victorie sub comanda tehnicianului român, impunându-se cu 1-0 în fața formației Al Kholood, într-un meci contând pentru etapa a 15-a a campionatului Arabiei Saudite. Partida nu a fost televizată în România.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Christian Bassogog, camerunezul reușind o execuție spectaculoasă care a făcut diferența. După ce a început mandatul cu o înfrângere, 0-1 contra lui Al Ahli, Șumudică a bifat astfel primul succes pe banca noii sale echipe.

Formația lui Șumudică, victorie după o execuție superbă

Momentul decisiv s-a produs după o fază rapidă de atac a gazdelor, când Bassogog a trimis un șut perfect cu piciorul stâng, din afara careului, la colțul scurt, în minutull 54. Portarul oaspeților nu a avut nicio șansă, iar reușita a reprezentat, totodată, primul șut pe spațiul porții expediat de Al Akhdoud în acest meci.


În urma acestui succes, Al Akhdoud ajunge la 8 puncte după 15 etape, apropiindu-se la doar un punct de zona salvării de la retrogradare, chiar dacă are un meci în plus disputat față de principalele rivale din clasament. De cealaltă parte, Al Kholood ocupă locul 13 în clasament, cu 12 puncte acumulate după tot atâtea runde.

FINAL » Al Akhdoud - Al Kholood 1-0

  • Click AICI pentru statistici
  • Marcator: Bassogog 54'
  • În minutul 54, formația lui Marius Șumudică deschide scorul după un șut perfect din afara careului, cu piciorul stâng, la colțul scurt, portarul nereușind să se opună. Autorul golului a fost Christian Bassogog, fost jucător în China și Turcia. De altfel, acesta a fost primul șut cadrat al echipei tehnicianului român pe spațiul porții adverse. 
  • În minutul 51, oaspeții ratează o nouă șansă monumentală de a deschide scorul. Al Kholood domină partida, iar echipa lui Șumudică nu a expediat niciun șut pe poartă.
  • În minutul 35, oaspeții trec din nou pe lângă gol, după un nou joc de posesie care scoate apărarea adversă din joc, însă șutul din interiorul careului este trimis pe lângă poarta apărată de Samuel Portugal.
  • Câteva cadre l-au surprins pe Șumudică calm, stând pe bancă, fără a părea nervos de jocul echipei sale, în ciuda faptului că adversarii au dominat partida în primele 30 de minute.
  • În minutul 22, Maolida reușise să deschidă scorul pentru oaspeți, după o fază care a cuprins nu mai puțin de patru jucători, o fază de „PlayStation”. Totuși, golul a fost anulat, deoarece Al-Dawsari, unul dintre pasatorii implicați în jocul de posesie, se afla în poziție neregulamentară de ofsaid.
+6 Foto
Marius Șumudică, al doilea meci de pe banca lui Al Akhdoud

Al Akhdoud - Al-Kholood, echipele de start:

Al Akhdoud (5-4-1): S. Portugal - Abd, Al Rubaie, Gunter, Asiri, Al Salem - Bassogog, Gul, Petros, Pedroza - Kramer

Rezerve: Al Najjar - Al Abbas, Al Harthi, Al Hatila, Al Jahif, Al Qaydhi, Al Zabdani, Ince, Salem

Antrenor: Marius Șumudică

Al-Kholood (3-5-2): Cozzani - Solan, Gyomber, Camara - Sawan, Bahebri, Buckley, Al Dawsari, Al Shehri - Enrique, Maolida

Rezerve: Al Shammari - Al Ajian, Al Aliwa, Al Dosari, Al Safari, Barabaa, Guga, Hussein, Khalifah

Absent: W. Troost-Ekong (suspendat)

Antrenor: Des Buckingham

Arbitru: S. Al Jurays (Sau)

Stadion: Prince Hathloul bin Abdul Aziz Sports City (Najran)

Clasamentul actualizat în prima ligă a Arabiei Saudite:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.