Novak Djokovic (38 de ani) le dă emoții fanilor înainte de startul ediției din acest an a Australian Open. Acesta a părăsit terenul de antrenament accidentat, acuzând dureri în zona cervicală.
Sârbul a efectuat două sesiuni de antrenament contra rusului Daniil Medvedev, miercuri, pierzând primul meci cu 5-7, iar în al doilea meci a abandonat după 12 minute.
Novak Djokovic, emoții înainte de Australian Open
Retragerea de ultim moment de la turneul de la Adelaide nu a fost o veste bună, și nici primele sale sesiuni de antrenament de la Melbourne. În cursul zilei de marți, sârbul s-a antrenat, dând semne de oboseală excesivă, dar problemele au devenit mult mai vizibile miercuri, la o nouă sesiune de antrenament, ridicând îndoieli privind forma lui, potrivit puntodebreak.com.
Novak a avut o sesiune de antrenament pe Rod Laver Arena cu Daniil Medvedev, dar într-un ritm foarte lent și departe de nivelul fizic pe care unii dintre rivalii săi îl afișează deja la antrenamente. În timp ce unii jucători, precum Alcaraz sau Sinner, exersează seturi intense, Novak Djokovic abia dacă a efectuat câteva lovituri jucăușe, evitând orice ritm competițional și încercând să ignore ceea ce par a fi dureri incipiente.
A pierdut cu 5-7 în primul meci de antrenament, departe de un ritm competitiv, iar mai târziu s-a întors pe teren pentru o sesiune de seară. Sesiunea a durat doar 12 minute, având nevoie de atenția fizioterapeutului său din cauza unor dureri severe la nivelul gâtului, care abia i-au permis să servească. Toate acestea au stârnit alarme în rândul fanilor lui Djokovic la Australian Open din 2026, potrivit sursei menționate anterior.
Novak Djokovic, probleme înainte de Australian Open / Imago ImagesAjuns la 38 de ani, sârbul merge la Melbourne cu gândul la câștigarea titlului de Grand Slam cu numărul 25. Acesta a obținut 24 de titluri de Grand Slam, fiind jucătorul cu cele mai multe din istorie, din care 10 sunt câștigate la Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2023).
Turneul de la Australian Open va avea loc în perioada 18 ianuarie - 1 februarie, finala probei de masculin fiind programată duminică, 1 februarie, pe legendara arenă Rod Laver.
{{text}}