International   •   Stranieri   •   OLANDA

Dennis Man, 2 din 2 în 2026! PSV s-a calificat în „sferturile” Cupei, românul schimbat după nici 30 de minute

+10 Foto
Dennis Man, în Den Bosch - PSV // FOTO: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  miercuri, 14 ianuarie 2026

PSV a învins-o fără mari probleme în deplasare pe Den Bosch, scor 4-1, în optimile de finală ale Cupei Olandei. Dennis Man (27 de ani) a înscris golul 2 al echipei sale și a doua reușită din 2026, după cea din meciul cu Excelsior.

Man a început anul în forță. Pe 10 ianuarie, PSV a dat de pământ cu Excelsior, scor 5-1, în etapa 18 din campionat. Internaționalul a dat o pasă decisivă și a înscris ultimul gol al partidei.

Internaționalul român a fost înlocuit în minutul 29 cu Nicolas Verkooijen. Man a acuzat o problemă medicală minoră și a preferat să nu riște o accidentare gravă, ținând cont de faptul că echipa lui conducea cu 4-0 în momentul în care a fost înlocuit.

Ecuația partidei a fost rezolvată după doar 26 de minute. Couhaib Driouech a deschis scorul în minutul 11, iar Man a dublat avantajul echipei sale două minute mai târziu.


Românul a profitat de o mare greșeală a căpitanului gazdelor, Kevin Felida. Acesta a încercat să trimită „acasă”, la propriul portar, fără să se uite și să vadă că Man stătea la pândă în apropierea careului advers. Românul a ajuns primul la balon și a finalizat cu un lob elegant, din drop, executat de pe linia careului de 16 metri. 

Esmir Bajraktarevic, utilizat pe postul de atacant, rivalul lui Man de pe post, a făcut 3-0 în minutul 22, iar Driouech a realizat „dubla” 4 minute mai târziu. Pentru ca Man să fie imediat înlocuit cu Verkooijen.

PSV n-a mai forțat în actul secund, iar Danny Verbeek a marcat golul de onoare pentru Den Bosch în minutul 78.  S-a terminat 4-1 pentru PSV, a doua victorie din 2026 pentru echipa lui Bosz.

Urmează duelul din deplasare cu Sittard, pe 17 ianuarie, în campionat.


FINAL » Den Bosch - PSV 1-4

  • În minutul 29, Dennis Man a fost înlocuit cu Nicolas Verkooijen. Românul a ieșit pe picioarele lui, a bătut palma cu colegii. Fotbalistul a simțit o mică problemă medicală și a preferat să nu riște nimic, ținând cont de scor.

  • Era minutul 13 când Man a profitat de o mare greșeală a căpitanului gazdelor, Kevin Felida. Acesta a încercat să trimită „acasă”, la propriul portar, fără să se uite și să vadă că Man stătea la pândă în apropierea careului advers. Românul a ajuns primul la balon și a finalizat cu un lob elegant, din drop, executat de pe linia careului de 16 metri.

Den Bosch - PSV, echipe de start

Den Bosch (4-3-3): Van de Merbel - Fortes, Maas, Akmun, De Groot - Felida, Van Leeuwen, Laros - Semedo, Monzialo, Boumassaoudi

Rezerve: Bakker, Van Dee, Barglan, De Vries, El Bakkali, Hunting, Karlsson Grach, Sille, D. van Dijk, Verbeek

Antrenor: Ulrich Landvreugd

PSV (4-2-3-1): Kovar -Sildillia, Flamingo, Obispo, Dest - Schouten, Fernandez - Man, Wanner, Driouech - Bajraktarevic

Rezerve: Gasiorowski, Schiks, Smolenaars, Mauro Junior, Merien, Nagalo, Perisic, Smolenaars, Til, Van den Berg, Veerman, Verkooijen

Antrenor: Peter Bosz

Arbitru: Rob Dieperink

Stadion: De Vliert ('s-Hertogenbosch)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.