Sorana Cîrstea (35 de ani, 41 WTA), Jaqueline Cristian (27 de ani, 38 WTA) și Gabi Ruse (28 de ani, 85 WTA), cele trei reprezentante ale României pe tabloul principal de la primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, și-au aflat noaptea trecută adversarele din primul meci de la competiția de la Antipozi, iar misiunea acestora va fi una extrem de complicată.
Cele trei nu au avut șansă la tragerea la sorți pentru competiția care se va desfășura între 18 ianuarie și 1 februarie la Melbourne. Miriam Bulgaru a fost și ea în calificări, însă nu a reușit să avanseze pe tabloul principal al turneului de Mare Slam.
Jaqueline Cristian și Gabi Ruse se pot considera cele mai ghinioniste, întrucât vor întâlni încă din primul meci un cap de serie. Nici Sorana nu a avut mai multă șansă, luptând în primul tur cu Eva Lys (24 de ani, 39 WTA).
Ce adversare vor avea româncele la Australian Open 2026
Sorana Cîrstea, care vine după retragerea de la Adelaide, o va întâlni pe una dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului. Nemțoaica a avut un 2025 de vis și vrea să continue forma foarte bună și în acest an.
Dacă va reuși să avanseze în turul secund, Sorana va avea un nou meci extrem de complicat, cel mai probabil cu Naomi Osaka, care joacă la debut cu Antonia Ruzic.
Sorana Cîrstea / Foto: Getty ImagesJaqueline Cristian, care s-a oprit azi-noapte în faza sferturilor de finală la turneul de 500 de puncte de la Adelaide, va avea o misiune teribilă în primul tur de la Australian Open, urmând să o întâlnească pe cehoaica Karolina Muchova (29 de ani, locul 19 WTA), jucătoare care a câștigat fără set pierdut precedentele trei întâlniri directe.
Dacă va reuși să treacă de Muchova, Jaqueline se va duela în turul secund cu învingătoarea meciului Alycia Parks – Alexandra Eala.
Jaqueline Cristian // Foto: Imago ImagesGabi Ruse a avut și ea la fel de puțină șansă la tragerea la sorți, urmând să o întâlnească în primul meci pe Dayana Yastremska (25 de ani, locul 26 WTA). Ucraineanca era adversara Soranei la Adelaide, dar meciul nu a mai avut loc, după ce românca a decis să se retragă.
Chiar dacă pleacă favorită, Yastremska a pierdut ambele meciuri directe cu Ruse, care, dacă avansează în turul secund, se va duela cu Alja Tomljanovic sau o jucătoare venită din calificări.
Gabriela Ruse Foto: Guliver/GettyImages
{{text}}