Fotbal   •   Liga 1   •   FC ARGEȘ - FCSB

Darius Olaru se așteaptă la probleme în această seară, la Mioveni: „Ne-am obișnuit...”

Darius Olaru se teme că gazonul de la Mioveni va fi înghețat

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 16 ianuarie 2026

Darius Olaru (27 de ani), căpitanul lui FCSB, a prefațat partida de campionat cu FC Argeș, prima oficială din 2026, programată în această seară, ora 20:00.

Superliga revine cu un duel tare, unul cu implicații în lupta pentru play-off. Locul 5, nou-promovata FC Argeș, primește vizita campioanei en-titre, FCSB, situată în prezent pe locul 9.

Ele sunt despărțite chiar de 3 puncte, astfel că o victorie a roș-albaștrilor i-ar urca pe aceștia, cel puțin provizoriu, în zona play-off-ului.

Darius Olaru, căpitanul bucureștenilor, a prefațat partida. El nu s-a ferit să admită că se așteaptă să fie probleme cu gazonul de la Mioveni, afirmând că în această perioadă mai toate terenurile din țară se prezintă deplorabil.


Darius Olaru se așteaptă la probleme în această seară, la Mioveni: „Ne-am obișnuit...”

„Cu siguranță vor fi probleme din acest punct de vedere. Ne-am obișnuit, o să fie terenuri dificile mai ales în deplasare. Mi-aș dori ca fiecare teren să fie precum cel al nostru de acasă.

Asta este, nu se poate, dar trebuie să dăm totul, să ne acomodăm la starea gazonului și la ora meciului să fim dispuși să dăm totul pe teren și să obținem victoria.

Și ei stau foarte bine în clasament, și ei își doresc să prindă play-off-ul. Va fi un meci interesant, sper să fim pregătiți să câștigăm meciul”, a comentat Olaru pentru Sport Content EAD.


Este foarte important, pentru că este primul meci al anului. Un început bun ar duce la o a doua jumătate bună de sezon. Dacă se va întâmpla asta, cu siguranță vom lupta la campionat.



Trebuie să o luăm meci cu meci. Acum urmează un meci dificil cu Argeșul. Trebuie să încercăm să câștigăm, apoi să continuăm așa, iar la final sper să prindem play-off-ul.



- Andre Duarte, fundaș central FCSB

Declarațiile lui Olaru vin în contextul în care subiectul gazonului de la Mioveni s-a aprins în zilele premergătoare meciului.

Cei de la FCSB au amenințat că nu vor intra pe teren, în cazul în care gazonul ar fi înghețat la ora jocului, pentru a proteja integritatea jucătorilor.

În replică, prin vocea președintelui Dani Coman, FC Argeș a susținut că sistemul de încălzire a gazonului funcționează.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.