Fotbal   •   Liga 2   •   DESPĂRȚIRE

Ricardo Grigore, pus pe liber după 6 meciuri în Liga 2

Ricardo Grigore, aici în tricoul lui Eldense

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 16 ianuarie 2026

Ricardo Grigore (26 de ani) a fost pus pe liber de CS Tunari, după numai 4 luni de contract cu divizionara secundă.

Ricardo Grigore nu se regăsește. Începând din sezonul 2022/2023, fundașul central nu a mai reușit să joace constant pentru niciuna dintre echipele pe care le-a reprezentat, fie că vorbim despre FCU Craiova, Petrolul, Dinamo, Eldense sau, mai nou, CS Tunari.

Cu Tunari, divizionară secundă în România, semnase în septembrie 2025. După numai 4 luni și 6 apariții pentru echipa ilfoveană, contractul i-a fost desfăcut.

Ricardo Grigore, pus pe liber după 6 meciuri la CS Tunari


„Arsenal Tunari și Ricardo Grigore au ajuns la un acord de reziliere a contractului.

Îi mulțumim pentru munca, implicarea și profesionalismul arătate în tricoul nostru și îi urăm mult succes în continuare în carieră!”, se arată în comunicatul divizionarei secunde.

Ricardo Grigore: „2025, cel mai dificil an din carieră”

Și fotbalistul a publicat un mesaj: „Mulțumesc, Arsenal Tunari. Sunt concentrat la ce urmează”.


La finalul lui 2025, Ricardo scria pe rețelele sociale că 2025 a fost „cel mai dificil an din cariera mea”, că a făcut „alegeri care nu m-au dus unde îmi imaginam și am ajuns într-un punct pe care nu credeam că îl voi trăi”.

Grigore a bifat cele 6 apariții între etapele 8 și 15 ale sezonului de Liga 2. A și înscris o dată, la 1-2 cu ASA Târgu Mureș pe 22 noiembrie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.