Tras pe linie moartă la FC Barcelona, atât din cauza problemelor medicale, cât și a formei foarte bune arătate de mai tânărul său coleg Joan Garcia (24 de ani), Marc-André ter Stegen (33 de ani) a decis să accepte un transfer la Girona. Informația a fost făcută publică de cunoscutul specialist în mercato, Fabrizio Romano.
După mai bine de un deceniu în care a fost titular incontestabil între buturile formației de pe Camp Nou, portarul german și-a pierdut statutul de număr unu și se află într-un moment delicat al carierei, riscând inclusiv să rateze Cupa Mondială din această vară.
Obiectivul lui Ter Stegen este însă clar: revenirea în lotul naționalei Germaniei pentru turneul final din SUA, Canada și Mexic. Selecționerul Julian Nagelsmann i-a transmis răspicat portarului de 33 de ani că fără meciuri jucate în partea a doua a sezonului, șansele unei convocări sunt minime.
Fabrizio Romano anunță: „Clubul a ajuns la un acord cu portarul”
Specialistul în transferuri Fabrizio Romano a anunțat că mutarea pare să fie doar o chestiune de timp, cu condiția ca FC Barcelona să nu pună probleme în negocieri:
BREAKING: Marc-Andre ter Stegen spune DA pentru transferul la GIRONA, sub formă de împrumut până în luna iunie!
Clubul a ajuns la un acord cu portarul, detaliile cu Barcelona urmează încă să fie clarificate, însă mutarea sub formă de împrumut este acum mai aproape.
Girona este încrezătoare că va rezolva toate detaliile până săptămâna viitoare
…„here we go” ar putea veni în curând.
- se arată în postarea lui Fabrizio Romano
Palmaresul lui Ter Stegen la Barcelona
Marc-Andre ter Stegen a ajuns la Barcelona în 2014, de la Borussia Monchengladbach, pentru 12 milioane de euro. De atunci, portarul german a adunat:
423 de meciuri în toate competițiile
6 Campionate ale Spaniei
5 Cupe ale Spaniei
2 Supercupe ale Spaniei
1 Liga Campionilor
1 Campionat Mondial al Cluburilor
1 Supercupă a Europei
{{text}}