Fotbal   •   Liga 1   •   FC Argeș - FCSB

Situație revoltătoare în zona dedicată jurnaliștilor la FC Argeș - FCSB: „Suntem în preistorie!”

Articol de Andrei Crăiţoiu, Ionuţ Iordache, Sergiu Alexandru, Maria Olteanu   —  vineri, 16 ianuarie 2026

FC Argeș - FCSB. Înainte de startul primei partide din anul 2026 din Superliga, la Mioveni, jurnaliștii prezenți s-au confruntat cu o situație neplăcută. Locurile destinate presei au fost ocupate de fanii gazdelor.

Spațiul destinat reprezentanților media a fost ocupat de suporteri, jurnaliștii rămânând astfel fără vreun loc liber în zona unde aceștia ar fi trebuit să stea.

Interesul crescut pentru meciul contra campioanei României s-a văzut încă dinainte de primul fluier. În ciuda temperaturii scăzute, la ora de start a partidei fiind anunțate -7 grade, fanii au venit să își vadă la treabă favoriții la primul meci din noul an.

GALERIE FOTO. Suporteri în locul jurnaliștilor la masa presei


+9 Foto
Suporteri în locul jurnaliștilor la masa presei la FC Argeș - FCSB / FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Mai mulți suporteri au ales să vadă meciul de la masa presei și au dat buzna în zona dedicată jurnaliștilor. Au ocupat spațiul respectiv și s-au făcut comozi, deschizând pungile de semințe înainte de startul confruntării.

Tot la masa presei s-a așezat și primarul Piteștiului, Cristian Gentea, precum și muzicianul Bogdan Marin (Bodo), solistul trupei Proconsul, alături de fanii care au ocupat aproape 90% din acea zonă.

Pentru acest meci, FC Argeș a acreditat 17 fotoreporteri și 27 de reporteri.


„Eu nu am văzut nicăieri o asemenea situație, suntem în preistorie”, a comentat în direct moderatorul Mihai Mironică, la emisiunea GSP Live Special, văzând situația de la Mioveni.

Nu este pentru prima dată când jurnaliștii se confruntă cu o astfel de situație. În septembrie 2024, la Clinceni, a fost o situație asemănătoare, masa presei fiind ocupată de localnici, la meciul Unirea Slobozia - Rapid 1-2, unde mulţi ziarişti nu au mai avut loc la masa presei, locurile fiind ocupate de suporteri giuleşteni.

După acel eveniment, Asociația Presei Sportive din România a trimis un comunicat Ligii Profesioniste de Fotbal în care a reclamat cele întâmplate.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.