FC Argeș - FCSB. Pe un teren bocnă, la -7 grade Celsius, gazdele de la FC Argeș au marcat primul gol în noul an, în Superliga, în minutul 28 al confruntării contra campioanei FCSB.
Superliga a revenit în prim-plan la finalul acestei săptămâni, primul fluier din 2026 auzindu-se pe stadionul din Mioveni. Într-o atmosferă de iarnă, cu terenul aflat în condiții deloc bune, după o săptămână cu ger și ninsori, gazdele de la FC Argeș au avut nevoie de doar 28 de minute pentru a răpune defensiva celor de la FCSB.
VIDEO cu faza. Așa a marcat FC Argeș primul gol din 2026
Sursă video: Prima Sport 1
După un start echilibrat de partidă, elevii lui Bogdan Andone au înscris în poarta lui Târnovanu cel dintâi gol al anului 2026 pe prima scenă a fotbalului românesc.
O greșeală la mijlocul terenului, produsă de Toma și Chiricheș, a făcut ca mingea să ajungă la Moldoveanu. Acesta a avansat și i-a pasat în dreapta lui Yanis Pîrvu, puștiul de doar 18 ani care l-a învins pe Târnovanu cu un șut plasat la colțul lung, direct lângă bară.
Pîrvu este al doilea cel mai tânăr debutant al Argeșului în prima divizie, după marele Nicolae Dobrin.
Sunt un băiat loial, simplu și muncitor. Îmi place să înot, asta mă relaxează. Mă joc și pe PlayStation câteodată. Am și eu visuri ca orice copil, ca orice om. O nebunie ... Să-mi deschid un hotel. În țară, da. La munte! Mă simt mai relaxat la munte.
Sincer, și eu mă gândesc la mașini scumpe, la ceasuri... Dar nu e o prioritate. M-ați întrebat ceva măreț, un vis. Ai mei mă țin cu picioarele pe pământ, dar să știți că nici eu nu sunt cheltuitor!
Tati îmi spune mereu să fiu serios, să muncesc în continuare, că fotbalul mă va răsplăti.
- Yanis Pîrvu, pentru GSP.ro, din cantonamentul din Antalya
15ani, 7 luni și 3 zile a fost vârsta la care Yanis a debutat pentru FC Argeș în prima divizie. Al doilea după legendarul Nicolae Dobrin (14 ani, 10 luni și 5 zile)
{{text}}