Bogdan Andone, antrenorul de la FC Argeș, a tras concluziile, după ce echipa lui a învins-o pe FCSB, scor 1-0, în runda 22 din Superliga.
La finalul partidei, tehnicianul și-a felicitat băieții pentru victorie și a spus că acesta nu este întâmplătoare. A spus că au negocieri pentru transferurile lui Mario Tudose și Yanis Pîrvu, marcatorul golului victoriei, și nu s-ar mira ca aceștia să plece.
Bogdan Andone, după FC Argeș - FCSB: „Rar s-a întâmplat ca o nou-promovată să bată campioana tur-retur”
„Rar s-a întâmplat ca o nou-promovată să bată campioana tur-retur. Vreau să felicit băieții, acest lucru nu este întâmplător. În Antalya au muncit mult, au făcut sacrificii, iar munca le-a fost răsplătită. La acea fază am profitat de greșeala lor și mă bucur foarte mult pentru Yanis.
Sursă video: Prima Sport 1
Nu suntem absolut deloc în play-off. La câte echipe sunt în luptă și în spatele nostru, sunt șase-șapte echipe pe două locuri, încă sunt multe puncte în joc. Mai sunt nouă etape pentru celelalte echipe. Important este să adunăm punctele de care avem nevoie.
Luăm fiecare meci în parte. Vreau să mă bucur puțin de această victorie, iar de duminică vom pregăti meciul următor.
Nu cred că este prima dată când joc cu doi underi, cred că am jucat și cu CFR. Pentru mine nu contează vârsta. Seto a jucat impecabil și are 37 de ani. Important este ca fiecare jucător să respecte ce pregătim. Uneori echipa este făcută și în funcție de adversar.
Suntem pregătiți și pentru situația în care vom pierde jucători underi. Pentru Mario Tudose și Yanis Pîrvu au existat discuții. Cred că, dacă vor continua să se pregătească la fel de bine, vor face un pas important. Au avut adversari de echipă națională și, dacă o vor ține tot așa, pot face și ei pasul spre națională mare”, a spus Bogdan Andone, la Prima Sport.
{{text}}