Rafael Leao (26 de ani) este al doilea marcator al lui AC Milan în acest campionat, dar nu-l impresionează deloc pe un fost mare jucător al rossonerilor. Decarul portughez e criticat de Alessandro Costacurta, septuplu câștigător al titlului în Serie A și triplu campion european cu rossoneri.
Rafael Leao are șapte goluri înscrise în 14 meciuri jucate în actualul campionat și a influențat trei goluri ale lui AC Milan în ultimele patru apariții în trcioul rossonero. Golgheterul trupei lui Massimiliano Allegri este însă Christian Pulisici, americanul avânt opt, în același număr de prezențe.
Printre cei care cred că internaționalul portughez nu și-a pus în valoare talentul și potențialul de care dispune se numără și Alessandro „Billy” Costacurta. Fostul mare fundaș al lui AC Milan, cu 23 de trofee în 663 de meciuri (2 goluri și 6 assisturi), al treilea în topul all-time al clubului, l-a criticat fără milă pe Rafa Leao.
Costacurta: „În fotbal frumusețea trebuie să fie eficientă, prin urmare interesantă. Leao nu mai e copil la 27 de ani!”
„Nu sunt fan al lui Leao, nu am fost de la bun început, de când avea 19 ani și unii îl considerau viitor câștigător al Balonului de Aur.
Am jucat alături de mulți câștigători ai Balonului de Aur, toți fiind oameni care-și pun talentul în slujba echipei. Dar Leao... stai, încerc să găsesc adjectivul potrivit... ei bine, enigmatic. Leao este enigmatic.
Rafael Leao, în tricoul lui AC Milan / FOTO: Imago ImagesN-am înțeles niciodată dacă lucrurile pe care le face sunt scopuri în sine. E, de fapt, un showman. Exact asta-i ideea: în fotbal, frumusețea trebuie să fie și eficientă, prin urmare interesantă.
Și, în plus, Leao nu mai este un copil, în iunie va avea 27 de ani, nu 20”, a declarat Alessandro Costacurta în interviul publicat de Corriere dello Sport. Care s-a referit într-o întrebare și la noutatea adusă de Cristi Chivu.
Chivu este inteligent, ar putea deveni un antrenor grozav. Este un cameleon, îmi place cum modulează abordarea tactică a echipei în cadrul aceluiași meci. Răspunsurile pe care le oferă când este în direct cu noi pe Sky sunt, de asemenea, grozave. Chivu mă intrigă
- Alessandro Costacurta, legendă a lui AC Milan și analist Sky Sport Italia
{{text}}