Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIAN OPEN

Sabalenka, victorie fără emoții în primul meci de la Melbourne » Moment inedit cu Federer

Sabalenka, moment inedit cu Rod Lever și Roger Federer / foto: X @TheTennisLetter

Articol de Mihai Șovei   —  duminică, 18 ianuarie 2026

Dubla campioană de la Australian Open și finalistă în 2025, Aryna Sabalenka (27 de ani), a debutat cu succes la ediția din acest an a turneului de Grand Slam de la Melbourne.

Lidera clasamentului mondial a învins-o pe franțuzoaica Sara Rakotomanga Rajaona, beneficiară a unui wildcard, scor 6-4, 6-1, în doar 77 de minute de joc. Sabalenka a reușit un break decisiv în al 10-lea game al primului set, ceea ce i-a adus liniștea, iar în setul secund, adversara sa a mai putut câștiga doar un singur game.

La finalul partidei, jucătoarea a fot în centrul unui moment viral cu Rod Laver și Roger Federer.

Sabalenka, debut cu dreput la Australian Open


Aryna Sabalenka a început cu dreptul actuala ediție de la Australian Open, învingând-o în două seturi pe franțuzoaica de 20 de ani, iar la finalul partidei a oferit un moment frumos alături de două nume uriașe ale tenisului.

„În primul rând, este primul meci, nu? Întotdeauna încerci să-ți dai seama unde te afli. Este o adversară cu care nu am mai jucat niciodată, așa că nu știam prea multe despre ea. Mă chinuiam să-i găsesc ritmul loviturilor. Mă bucur că am reușit să mă descurc și să câștig în două seturi”, a declarat Sabalenka la finalul meciului.

Aceasta a câștigat sub ochii lui Rod Laver și Roger Federer, două legende ale tenisului. După ce a încheiat interviul, Aryna s-a dus în apropierea lojei unde erau Laver și Federer și și-a făcut un selfie. Momentul a generat reacții frumoase atât în interiorul arenei, cât și pe rețelele de socializare.

„Pot să fac o poză cu voi?... Sunt o mare fană a voastră, băieți. Așa că sper să vă placă să mă urmăriți jucând...Chiar sper că v-ați bucurat puțin. Mulțumesc foarte mult!”, a continuat aceasta.


Momentul devenit viral pe rețelele de socializare:

Jucătoarea din Belarus o va înfrunta în turul următor pe învingătoarea din partida care le opune pe rusoaica Anstasia Pavliucenkova (44 WTA) şi chinezoaica Zhuoxuan Bai (697 WTA) venită din calificări.

Sabalenka, victorie fără emoții în primul meci de la Melbourne / Imago Images
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.