Începutul de an 2026 l-a prins pe Michael Carrick în Barbados, o destinație la modă printre englezii cu bani. Soare de Caraibe, ocean, plajă, prieteni precum Wayne Rooney alături, într-un cuvânt o viață liniștită.
Programul lunii ianuarie, au aflat cei de la ”The Athletic”, includea și un turneu de golf în Thailanda, genul de eveniment caritabil la care foste glorii ale sportului sunt deseori invitate.
Tot un fel de relaxare, evident. Nu știu dacă în plan era și derby-ul cu City, de pe ”Old Trafford”. Poate că da, mai ales că avea ocazia să regăsească acolo foști colegi, foste glorii ale clubului, înrolate în stufoasa armată de analiști de la posturile tv din Regat.
În cele din urmă, Michael Carrick a fost la meci. A avut și loc bun, nimic de zis. Pe care sunt convins că și l-a dorit. Pe scaunul principal al băncii tehnice, ca interimar deocamdată, într-o încercare de a-și ajuta clubul să iasă dintr-un nou impas. Nici nu se mai știe al câtelea impas în acești 13 ani scursi de la abdicarea lui Sir Alex Ferguson.
A-și ajuta clubul am spus și nu e nimic greșit aici, fiindcă înainte de a fi antrenor, Carrick e un mare și fidel fan al lui Manchester United, ale cărui culori le-a apărat din 2006, când a fost adus de la Tottenham pentru a-l înlocui pe Roy Keane, cu care a tot avut, ulterior, diverse dispute verbale.
Nu era la primul meci Carrick în această poziție, căci el a mai fost interimar pentru o scurtă perioadă, în 2021, imediat după demiterea lui Solskjaer (când chiar a avut rezultate notabile, 3-2 cu Arsenal, 1-1 cu Chelsea, la care era Tuchel, 2-0 cu Villarreal, la care era Unai Emery), dar situația de-acum este un pic diferită.
Nu pentru că interimatul său e confirmat până la finalul sezonului, ci pentru că ar putea reprezenta șansa carierei.
Michael Carrick (foto: Imago)„Folosiți energia tribunei!”
Nu știu câte așteptări aveau cei care au venit sâmbătă pe „Old Trafford”, răspunzând într-un fel la chemarea lui Carrick, pe care l-au considerat întotdeauna unul de-al lor.
Pesemne că puține, căci City nu era tocmai genul de adversar pe care să ți-l dorești într-un astfel de moment. Nu știu câte speranțe au astăzi fanii lui United, după acest succes cu 2-0, mult, dar mult mai clar decât o arată tabela, căci, dacă adaugăm cele 3 goluri anulate de VAR și alte mari ocazii, diferența putea fi mai mare.
Pesemne că tot puține, fiindcă după atâta amar de vreme nimeni nu-și mai face iluzii, ca să nu aibă iar alte deziluzii. Ceea ce spun însă toți cei care au fost la meci este că s-a simțit o atmosferă complet diferită de cea din ultimele luni, asemănătoare cu cea din perioada de glorie a echipei.
Și nu neapărat atunci când United conducea ostilitățile, căci golul de 1-0 marcat de Mbeumo a venit abia în minutul 65, ci chiar din primele minute, atunci când lumea și-a dat seama că ”diavolii” lui Carrick au atitudinea corespunzătoare unui astfel de derby.
Poate că un mare rol l-a avut aici și tackling-ul ”a la Roy Keane” făcut de Dalot asupra lui Doku în primele 10 minute, ce-ar fi meritat un ”roșu” direct, cert e că s-a trăit o după-amiază pe cinste pe ”Old Trafford”.
Ceva ce nu se vedea, pe vremea lui Amorim, nici măcar când echipa câștiga, contrastul fiind, spun martorii, evident. Vitamina Carrick a fost binevenită, iar Manchester United a reușit, probabil, cel mai bun joc din ultimii ani, privind lucrurile în ansamblul lor, căci starea de spirit a tribunei nu poate fi trecută în niciun caz în plan secund.
„Folosiți energia tribunei!”, le-a cerut Carrick jucătorilor. Iar această energie a fost elementul care a făcut diferența. Remarcat și de Guardiola: ”au avut ceva ce noi n-am avut!”. Din punct de vedere tactic, noul antrenor n-a avut timp de revoluții, ci doar de reajustări.
O revenire la apărarea în patru oameni, o repoziționare a lui Bruno Fernandes ca unic număr 10, o relocare a lui Mbeumo ca vârf de atac și, poate cea mai bună idee, o readucere a lui Mainoo printre titulari.
Greu de spus ce nu i-a convenit lui Ruben Amorim la Mainoo, pe care se pregătea să-l exileze pe modelul Rashford, Antony ori Garnacho, însă mijlocașul de 20 de ani a fost cel mai bun jucător al echipei, făcându-l inclusiv pe Casemiro, alături de care a jucat ca dublu pivot, să funcționeze de minune.
Un subiect de meditație
Dacă tot nu-și fac iluzii, fanii lui United pot măcar să trăiască momentul. E o duminică mai mult decât plăcută pentru ei, dar și o posibilă meditație. Sau o visare, căci asta nu e interzis.
Într-un moment în care se vorbește despre Southgate, despre Tuchel, despre Nagelsmann (întâmplător, agentul germanului a fost văzut la Londra zilele trecute), despre Pochettino, despre Oliver Glassner, chiar și despre Luis Enrique, subiectul de meditație vine din altă parte.
Și dacă reîntoarcerea la trecut, la ADN-ul clubului, la identitatea lui, la filozofia lui Sir Alex, toate reprezentate de Michael Carrick ar fi o idee mai bună? Chiar și mai ieftină, căci în vremurile de azi e un element suficient de important.
Ultimul exemplu în acest sens a fost Ole Gunnar Solskjaer, cu care United a prins un loc pe podium, mai apoi un loc doi, plus o finală de Europa League, ceva ce astăzi pare greu de atins.
Timpul ne va spune câte ceva. Fulham, Tottenham, West Ham, Everton, Crystal Palace sunt adversarii lunii februarie. Ianuarie se termină însă contondent, la Londra, cu Arsenal. Nimeni nu se așteaptă ca United să scoată un rezultat pozitiv pe ”Emirates”, însă nici cu City nu se așteptau prea mulți, nu-i așa?
P.S. 1
După un astfel de eșec, la capătul unei prestații aproape jenante, City a apelat la ceea ce se zice că ar fi terapia minune în caz de depresie: shopping. Și s-a aruncat pe pista Marc Guehi, pe care l-a antamat pentru 20 de milioane, plus încă niște milioane bune în comisioane, despre care nu vorbește nimeni.
La fel cum nu mai vorbește nimeni de fair play financiar și despre acea mega anchetă în care e implicat clubul. Ce-i drept, văzând linia de apărare a lui Guardiola pe ”Old Trafford”, aducerea unui fundaș central era o necesitate. Și, vorba aia, ”just like that”, City mai scoate din conturi 100 de millioane, căci nu trebuie uitată nici achiziția lui Semenyo.
P.S. 2
La 6 luni de la câștigarea unui campionat atât de dorit, s-au auzit fluierături pe ”Anfield” la adresa lui Arne Slot. Știți cum e cu memoria în fotbal, nu? Să pariezi azi că olandezul va termina sezonul pe banca lui Liverpool nu pare o idee prea bună. Apropo, cum ar suna o revenire a lui Xabi Alonso printre ”cormorani”?
P.S. 3
Fluierături, și nu puține, s-au auzit pe ”Bernabeu”. Îndreptate spre Vinicius, în principal, spre Bellingham și spre alți jucători ai lui Real Madrid.
Și spre Arbeloa, noul antrenor fiind și el taxat, cu mantă. Dar și spre Florentino Perez, ceva ce în ultimii ani părea de domeniul imposibilului. ”Florentino, dimision!”, s-a auzit și s-a citit pe stadion sâmbătă, la meciul cu Levante. Reacția lui Arbeloa, la final, a fost demnă.
De alte teritorii, să ne înțelegem, și de alte timpuri. A spus că știe el cine sunt cei care l-au fluierat pe Florentino, că nu sunt fani ai Madridului și că vor răul clubului. N-a zis nimic de ”agenturile străine” ce l-au luat la țintă pe marele conducător, ”el ser superior”, cum îi place să i se spună, dar nu mai avea mult.
Despre cum au fost amenințați cei din peluza din stânga, ”grada animacion” cum e ea cunoscută, că vor fi filmați și nu vor mai fi lăsați să intre pe stadion dacă vor fluiera, n-a comentat. A spus însă că le-a cerut jucătorilor să-i dea și mai multe pase lui Vinicius.
{{text}}