Laszlo Balint, antrenorul celor de la Oțelul Galați, a reacționat după ce echipa sa a pierdut pe terenul celor de la CFR Cluj, scor 0-1, într-un meci din etapa #22 din Superliga.
Tehnicianul dunărenilor și-a felicitat elevii și consideră că echipa sa a dominat partida. Laszlo Balint a vorbit și despre eliminarea lui Conrado, venită la jumătatea primei reprize. Antrenorul a transmis că acea fază i se pare interpretabilă și cere lămuriri.
Ce s-a întâmplat? Conrado a greșit în defensivă, iar Cordea a plecat pe lângă el. În încercarea de a-și repara greșeala, fundașul Oțelului l-a faultat pe fotbalistul CFR-ului. În primă instanță „centralul” Găman a arătat doar galben, dar la VAR a schimbat culoarea cartonașului.
Laszlo Balint a reacționat după CFR - Oțelul 1-0: „Faza aceea cred că este cel puțin interpretabilă”
„Le-am spus băieților. Indiferent de rezultat trebuie să ieșim cu capul sus și să fim mulțumiți de ceea ce facem. Noi nu am renunțat la principiile noastre, chiar dacă am jucat pe un teren foarte greu, cu un adversar valoros și în inferioritate numerică mare parte a meciului. Trebuie să-i felicit pe băieți. Au avut o atitudine foarte bună. Eu zic că am avut realizări, în ciuda acestor condiții.
Am această nelămurire. Eu nu știu regulamentul pe de rost, nu mă pricep, dar eu știu că atunci când adversarul nu are mingea sub control, nu se consideră situație iminentă de gol la fault. E cel puțin interpretabil. Nu îmi place să vorbesc de arbitraj. Ridic această problemă și poate cineva ne lămurește, specialiștii din studio, sau cineva de la CCA.
Au fost două greșeli ale noastre: una colectivă la gol și una individuală la eliminare. E interpretabilă acea situație, dacă are mingea sub control Cordea sau nu. Este o situație interpretabilă. Asta este părerea mea. N-aș vrea să mă refer la maniera de arbitraj per ansamblu. Băieții erau frustrați de acest lucru. Am încercat să-i calmăm atât eu, cât și cei din conducere.
Trebuie să rămânem consecvenți. Jocul ne dă speranțe. Sunt trei puncte importante pierdute. Avem această frustrare că pe fondul unui joc foarte bun, în inferioritate, pe un teren greu, împotriva unui adversar foarte bun, în deplasare, nu am reușit să marcăm cel puțin un gol. Am avut două ocazii mari la Ciobanu și Pedro Nuno. Una peste alta, mai sunt opt meciuri. Încercăm să scoatem maxim din fiecare partidă.
Faza aceea cred că este cel puțin interpretabilă. Nu vreau să vorbesc de arbitraj, dar am același sentiment: dacă rămâneam 11 la 11 am fi avut altă forță ofensivă, ca să punem presiune pe adversar.
Am văzut și eu statistica, am avut de partea noastră și xG-ul și posesia și șuturile și procentajul de pase reușite. Contează prea puțin, în istorie se consemnează rezultatul”, a transmis Laszlo Balint la flash-interviul de la Prima Sport.
{{text}}