E de vină Ștefan Târnovanu (25 de ani) pentru golul primit de FCSB cu FC Argeș (0-1)? Costel Pantilimon (38) a fost, azi, în studioul GSP Live și a dat verdictul.
„Poate să spună cine o vrea ce vrea, și portarii portarilor, eu zic că este și greșeala lui Târnovanu, care nu e bine poziționat! S-a dus prea repede.
[Pîrvu] oricum era tatonat de Lixandru. Prea a ieșit... Târnovanu a ieșit de parcă ăla scăpase 1 la 1 cu el, dar el nu avea nevoie să iasă”, a declarat Gigi Becali, patronul FCSB, la Prima Sport 1, imediat după eșecul suferit de campioana României în prima etapă din 2026.
VIDEO | Costel Pantilimon, despre golul încasat de Ștefan Târnovanu în FC Argeș - FCSB: „Înțeleg psihologia patronului, dar...”
Pantilimon, 27 de selecții în naționala României, are altă opinie.
„Nu cred că e Târnovanu vinovat. Am auzit și eu varianta asta, dar nu mi se pare că a greșit. Ceea ce mă deranjează e că, în ultima perioadă, i s-au aruncat multe în cârcă lui Târnovanu. E total greșit. Până la finalizare, s-au întâmplat alte lucruri.
Că te aștepți la mai mult de la el, poți să spui așa, dar nu că e greșeala lui. A fost unul dintre jucătorii constanți de la FCSB din ultimele sezoane.
Nu orice gol primit de echipă i-l poți imputa portarului, nu-i face bine nici lui. Se vorbește despre el într-o cheie greșită. E portarul naționalei, sunt discuții pentru un posibil transfer. Înțeleg psihologia patronului: încearcă să pună presiune, să fie mai dur cu jucătorii în declarații, apoi să-i mângâie.
Dar Târnovanu e un jucător foarte important pentru ce înseamnă FCSB acum. Nu poți să arunci vina pe el. Nu cred că e cel mai indicat acest lucru. Poate să fie unul dintre căpitanii echipei”, a declarat Pantilimon, la GSP Live.
Ștefan Târnovanu, portarul FCSB„Pe Guardiola nu l-am auzit...”
Fostul goalkeeper de la Poli Timișoara, Manchester City sau Sunderland a continuat comparând golul încasat de Târnovanu la Mioveni cu reușita lui Mbeumo din Manchester United - Manchester City 2-0:
„Aș pune în paralel golul primit de Donnarumma de la Mbeumo… nu l-am auzit pe Guardiola sau pe cineva din conducerea lui Manchester City să-l critice pe Donnarumma. Nu face bine genul ăsta de declarație, oricât de imun ar fi un fotbalist”, a adăugat Pantelimon.
VIDEO | Golul marcat de Yanis Pîrvu în FC Argeș - FCSB 1-0:
Sursă video: Prima Sport 1
{{text}}