Fostul mare internațional Ilie Dumitrescu a lăudat prima repriză făcută de Universitatea Craiova cu Petrolul și s-a declarat impresionat de Nicușor Bancu, fundașul stânga al echipei oltene.
Craiova a intrat cu 2-0 la cabine la Ploiești. Nsimba a reușit o „dublă” în două minute, ajungând la 8 goluri în Liga 1 pentru juveți. Pe lângă francez, Bancu și Teles l-au impresionat pe Ilie Dumitrescu.
Ilie Dumitrescu: „Bancu se distrează în Superliga”
„Cea mai bună repriză din prima etapă de la reluarea campionatului îi aparține Craiovei (n.r. - prima repriză din partida cu Petrolul). Nsimba apare foarte bine la finalizare.
E un jucător cu personalitate. De remarcat și jocul lui Bancu. El se distrează în Superliga. Și Teles a jucat bine. Pe construcție nu au niciun fel de problemă”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.
Pentru Nicușor Bancu, partida cu Petrolul a fost a 15-a a sezonului în Liga 1. Fundașul stânga al alb-albaștrilor a reușit un assist și nu a marcat vreun gol. Fundașul stânga e la Craiova din 2014, iar ca jucător al oltenilor a câștigat două Cupe ale României.
În acest sezon, Bancu are 27 de meciuri în tricoul Craiovei în toate competițiile. În total, are 418 partide pentru formația din Bănie. Acesta e titular la naționala României pe postul de fundaș stânga, având 50 de meciuri sub tricolor.
VIDEO cu golul de 2-0 marcat de Nsimba în poarta Petrolului
sursă video: Prima Sport 1
{{text}}