Alexi Pitu (23 de ani), jucătorul român al celor de la Vejle BK, nu a fost luat în cantonament de danezi, iar aceștia nu ar mai conta pe serviciile sale.
Alexi Pitu este la Vejle din vara lui 2025, iar acum, în iarnă, intră în ultimele 6 luni de contract. Se pare că danezii au decis să nu mai conteze pe serviciile sale încă de acum. Contractul său expiră în vara anului 2026.
Alexi Pitu, OUT de la Vejle: nu a fost luat în cantonament
Numele lui Alexi Pitu nu s-a regăsit pe lista pe care a făcut-o antrenorul Ivan Prelec pentru cantonamentul de iarnă, iar conform jurnalistului Emanuel Roșu, formația de pe ultimul loc din Danemarca nu se mai bazează pe serviciile sale. Aflat în ultimele 6 luni de contract, Alexi Pitu poate intra deja în negocieri cu alte cluburi.
În trecut a atras atenția mai multor echipe din Superliga. Alexi Pitu a fost dorit în trecut la Dinamo, Farul, FCSB și Rapid. Singura sa experiență din fotbalul românesc a fost la Farul Constanța, fotbalistul făcând junioratul la Academia Hagi.
În acest sezon Alexi Pitu a jucat în 15 meciuri pentru Velje în toate competițiile, a marcat 6 goluri și a oferit o pasă decisivă. Este cotat de site-urile de specialitate la 400.000 de euro. Velje este ultimul loc în prima ligă din Danemarca.
Alexi Pitu a făcut junioratul la Academia Hagi, iar la seniori a debutat pentru Farul Constanța. După 4 ani petrecuți în Superliga, Alexi Pitu a fost achiziționat de Bordeaux pentru suma de două milioane de euro. După un singur an petrecut la Bordeaux a rămas liber de contract, iar timp de 6 luni nu a semnat cu nimeni. În iarna anului 2025 a semnat cu cei de la USL Dunkerque, iar în vara a ajuns gratuit la Vejle.
Pentru Farul Constanța a jucat cel mai mult: 86 de meciuri, 5 goluri și 11 pase decisive. Alexi Pitu a fost internațional de juniori al României, cu 7 prezențe la nivel U21, 5 prezențe la U18 și 13 prezențe la U17.
{{text}}