Liga 1

Fără milă

Articol de Alexandru Răducanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Campioana şi-a mitraliat aseară adversarul şi a confirmat că ocupă un loc fruntaş şi în cursa pentru titlul din acest an

Din cele trei echipe pe care le-ar putea alinia oricînd, Andone a ales aseară una bazată pe forţă şi statură, în dauna vitezei. Astfel, campioana a cîştigat duelul fizic încă de pe foaia de joc. Şi a început partida!

Primul şut, primul gol, primul pas. Clujenii s-au înscris repede în lupta pentru titlu, pe semnătura lui Trică. Obligat de pasa ideală a lui Ruiz, "decarul" l-a trimis pe Pirgov să scoată mingea din aţe în minutul 12. Debut delicios pentru Andone şi crud pentru fanii nou-promovatei care au ţinut să asiste la primul meci al formaţiei în Liga I. Dacă cineva a fost cît de cît milostiv cu nou-promovata, atunci acela s-a numit Ruiz. Argentinianul n-a nimerit poarta în două rînduri (23, 27).

Avantajul oaspeţilor avea să se mărească totuşi pînă la pauză. Trică l-a "deschis" pe Deac, iar internaţionalul n-a iertat. Cuprins de remuşcări, Pirgov a ieşit la 18 metri să-i facă marcaj om la om lui Trică. Gafa portarului a fost acoperită de un coechipier, care a scos mingea ce se ducea în poarta goală.

Stăncioiu a părut nesigur la reluare, însă nici aşa Kalle şi ai lui n-au înscris. Băieţii în vişiniu ai lui Ando şi-au continuat neperturbaţi recitalul pe scena de la Ploieşti. Nou-intratul Dubarbier a urcat tabela la 3-0 (61).Cireaşa pe tort a pus-o noul intrat, Fabbiani, care a făcut o fază de zile mari şi l-a executat pe portarul advers cu un lob splendid (89). CFR a răspuns prompt la mănuşa aruncată sîmbătă dinspre Giuleşti, deşi aseară n-a fost nevoită să schimbe niciodată în viteza a cincea.

Ando e nemulţumit
Deşi a cîştigat clar şi s-a instalat pe primul loc după prima etapă, tehnicianul lui CFR, Ioan Andone, şi-a criticat elevii. "A fost o victorie clară dar eu nu sînt mulţumit. Avem inexactităţi în apărare, iar la mijlocul terenului pierdem foarte multe baloane. Trebuie să îndreptăm aceste erori deoarece în Champions League nu e de glumit. N-am evoluat cum aş fi vrut eu", a declarat Andone, după care a comentat şi despre rivalele la titlu: "Pe Steaua n-am văzut-o, dar Rapid e cu totul altceva decît în sezonul trecut. O echipă foarte tare".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.