Machetele stadionului Dinamo cu care fanii au fost amăgiți după '90 » Prima variantă era copia unui stadion din Italia și trebuia să aibă 60.000 de locuri

Stadionul Dinamo, inaugurat în 1951, a beneficiat de un amplasament excelent, aproape de centrul Bucureștiului. Dar arena din „Groapă”, a cărei demolare a început de astăzi, a fost mereu considerată printre cele mai urâte stadioane din țară. Și a provocat cele mai multe discuții despre necesitatea dărâmării acelui „lighean” și construirea pe același amplasament a unei arene moderne.

De-a lungul ultimilor 36 de ani scurși de la Revoluție, fanii dinamoviști au fost amăgiți periodic cu machetele unor arene noi în „Ștefan cel Mare”.

Iată doar câteva dintre proiectele care au fost prezentate cu emfază, dar care nu s-au realizat niciodată:

1990. Prima variantă: copie a stadionului „San Nicola” din Bari

La nici un an de la Revoluție, în ziarul „România liberă” din 14 noiembrie 1990, Marin Gostin, din conducerea clubului din „Ștefan cel Mare”, vorbea despre proiectul noului stadion.

„Stadionul la care ne-am gîndit este o arenă acoperită şi are o capacitate de 60.000 locuri pe scaune, fiind dotat, se înţelege, cu instalaţiile nocturne. Ceva asemănător arenelor existente la Bari şi Bruxelles, stadionul lui Anderlecht.

Proiectul prevede, de asemenea, realizarea în această incintă a unei piste de atletism de tartan, un bazin acoperit şi o sală de sărituri, săli acoperite pentru majoritatea secţiilor. Adăugaţi la toate acestea un hotel şi un mare restaurant, cofetării, un complex de recuperare, tabelă electronică de marcaj, care mobile de filmare, o sală de conferinţe”, a declarat atunci Marin Gostin.

Arena „San Nicola” din Bari, cea pe care România a debutat la Campionatul Mondial din 1990 (2-0 cu URSS) și pe care s-a desfășurat finala Cupei Campionilor Europeni din 1991, dintre Steaua Roșie Belgrad și Olympique Marseille, era una dintre cele mai frumoase din Europa atunci.

Vasile Ianul a risipit banii pentru stadion

Dinamo avea, teoretic, în conturi, 8,2 milioane de dolari din vânzările masive de jucători în străinătate din vara anului 1990: Răducioiu - la Bari, Lupescu - la Bayer Leverkusen, Ioan Ovidiu Sabău – la Feyenoord, Dănuț Lupu – la Panathinaikos etc.

„Dacă am primi banii noştri, cei 8 milioane de dolari care ne aparţin, lucrurile ar fi, în mare, rezolvate. Înţelegem că Guvernul are mare nevoie de dolari, dar trebuia să priceapă şi el că aceşti dolari au fost realizaţi de sport şi aparţin în exclusivitate sportului. În condiţiile realizării stadionului amintit, nu numai Dinamo, ci sportul românesc ar rămîne cu ceva”, a mai spus oficialul „câinilor”.

Între timp, Vasile Ianul, președintele secției de fotbal a clubului Dinamo, a risipit toți acești bani. Și ideea unui nou stadion s-a terminat.

În 1991, stadionul a mai „crescut” pe hârtie: 65.000 de locuri!

În „Gazeta Sporturilor” din 11 aprilie 1991, se discuta de un alt proiect pentru un nou stadion în „Ștefan cel Mare”.

„(…) Prima impresie: așa ceva nu se poate construi la noi! Așa ceva ne-am obișnuit să credem că aparține doar altora, străinătății adică. (…)”, s-a entuziasmat Radu Timofte, semnatarul articolului.

„Iată enumerarea subansamblelor care devine, prin ea însăși, ilustrativă: stadion cu 65.000 de locuri, săli de atletism (pistă de 250 metri), gimnastică, baschet, bowling, badminton, volei, handbal, tenis, tenis de masă, lupte, box, judo, de forță, bazin de înot, spații de refacere, masaj, saună, centru de cercetări, centru de medicină; centru de probă cu încăperi destinate conferințelor de presă, telexului, poștei, spații de transmitere audiovizuală, bufet, hotel cu pînă la 1.000 de locuri și pentru sportivi, separat, cu toate anexele necesare cantonamentelor (sală de mese, de refacere, bibliotecă, bucătărie); săli de cinematograf, posibilități pentru concerte, întruniri cu un mare număr de persoane.

Izbitorul rămîne nu doar funcționalitatea, ci și, sau mai ales, impresia de CIVILIZAȚIE, de care avem atîta nevoie. Clubul Dinamo – și nu numai el – are nevoie de acest complex sportiv și cultural!”.

Și această poveste a rămas într-un colț de ziar.

În aprilie 1999, noul stadion Dinamo se redusese la 30.000 de locuri!

În 1999, după ce a devenit numărul 1 la Dinamo, Nicolae Badea n-a fost nici el satisfăcut de cum arăta „Groapa”, dar nu s-a gândit la o demolare completă, ci a cerut un proiect de modernizare și mărire. Stadionul urma să aibă 30.000 de locuri și tribune acoperite.

Și acel anunț a rămas doar o poveste.

În septembrie 2006, alt proiect pentru un stadion de 30.000 de locuri

Un alt proiect pentru un stadion nou, făcut în 2003, trebuia demarat în 2004 și să fi fost dat la cheie în 2007. Dinamo încă visa la grupele Champions League și conducerea se gândea că n-are unde să organizeze meciurile.

„Noua arenă urma să aibă o capacitate de 30.000 de locuri. În prima fază a proiectului, existau două obiective primordiale: acoperirea tribunei zero şi a tribunei I, precum şi darea în funcţiune a noii tabele electronice. În ultima etapă, urma să fie supraînălţată şi acoperită tribuna a II-a. În prezent, echipa şi conducerea se gândesc la grupele Ligii Campionilor, însă stadionul din «Ştefan cel Mare» arată la fel ca înaintea realizării proiectului. Astfel, s-a ajuns la situaţia penibilă ca, în eventualitatea calificării în grupele Ligii, «roş-albii» să nu poată evolua decât pe stadionul rivalei de o viaţă, Steaua, singurul care întruneşte cerinţele UEFA”, scria „Jurnalul Național”, din 29 septembrie 2006.

Acestea au fost doar câteva dintre proiectele fluturate pe la nasul fanilor după Revoluție.

Când România a fost desemnată printre țările coorganizatoare ale turneului final al Campionatului European din 2020 (desfășurat în 2021, din pricina pandemiei), stadionul Dinamo trebuia să fie demolat. Povestea se știe. În timp ce „Arcul de Triumf”, „Steaua” și „Rapid” au fost refăcute de la zero, „Dinamo” a rămas neatins.

Acum, toate aceste promisiuni deșarte par depășite. În Ștefan cel Mare chiar se va face un stadion nou.

Inițial, „Dinamo” trebuia să aibă 80.000 de locuri!

Stadionul Dinamo a fost inaugurat pe 14 octombrie 1951, cu o capacitate aproape de 20.000 de locuri. Și proiectul vechiului stadion a intrat serios „la apă”. Pe 26 septembrie 1948, când Dinamo avea doar cinci luni de la apariție, în „Scânteia”, oficiosul noii orânduiri comuniste, a fost menționată pentru prima oară ideea construirii unui stadion în „Ștefan cel Mare”:

„De pe acum, se studiază la O.S.P. (Organizația Sportului Popular, organismul prin care regimul comunist a acaparat tot sportul din țară) posibilitatea construirii unui stadion și mai mare de 80.000 locuri, pe terenul fostului Velodrom din Șoseaua Ștefan cel Mare”.

Ideea unui mare stadion a fost exprimată și în alte ocazii, dar nu s-a realizat niciodată.

Elena Ceaușescu și Marta Drăghici s-au încăierat la unul dintre primele dueluri Dinamo – Steaua!

Stadionul Dinamo a fost un lighean cu margini iregulare, cu o tribună mai înaltă, alta mai joasă, cu pistă de atletism și cu o vizibilitate foarte proastă. În plus, „ovalul” era „spart”, nu continuu. În plus, fapt unic în arhitectura stadioanelor de la noi, tribuna oficială era cumva ruptă de întregul stadionului, fiind înălțată la câțiva metri buni în spatele tribunelor. Cunoscutul jurnalist Marius Mitran a povestit recent într-un podcast că acea construcție, realizată la câțiva ani după inaugurarea stadionului, ar fi fost făcută mai departe de tribune la cererea expresă a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Anecdota spune că la unul dintre primele dueluri Dinamo – CCA (Steaua de mai târziu) de la începuul anilor '50, Elena Ceaușescu, soția lui Nicolae Ceaușescu, cel care se ocupa de Steaua, și Marta Drăghici, nevasta temutului Alexandru Drăghici, ministrul de interne din infamii ani '50, s-ar fi luat la harță în tribune. Mai mult, scandalul a degenerat într-o încăierare fizică. Iar Gheorghiu-Dej a cerut ca „oficiala” să fie construită departe de ochii lumii, pentru ca eventuale scandaluri similare să nu mai aibă loc în mijlocul „oamenilor muncii”.