Într-un meci din etapa a 15-a a BKT EuroCup, U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă de Cedevita Olimpija Ljubljana cu 86-80. După această înfrângere, campioana României a ajuns la un bilanț de 8-7 în grupa A, iar situația ei s-a complicat.
După prestația curajoasă de pe teren propriu în fața lui Dubai Basketball, U-BT Cluj-Napoca s-a deplasat la Ljubljana cu moralul ridicat, dornică să obțină un succes extrem de important pentru calculele calificării în faza următoare a EuroCup.
După un start de meci dezastruos, U-BT Cluj-Napoca a revenit, dar a greșit enorm
Începutul nu a fost, însă, deloc pe placul fanilor clujeni. Ofensiva oaspeților nu a funcționat, iar defensiva nu a reușit să facă față, astfel că actul inaugural s-a încheiat cu scorul de 24-12 pentru Cedevita Olimpija Ljubljana.
În minutul 12, avantajul gazdelor crescuse la 16 puncte (28-12) și U-BT era într-o situație foarte complicată. Alb-negrii nu au renunțat la luptă, s-au apărat mult mai bine și, până la pauză, au redus diferența la doar 3 puncte: 37-34.
Ba mai mult, după revenirea de la vestiare, elevii lui Mihai Silvășan au reușit un parțial de 17-4, prin care s-au distanțat la 10 puncte, 41-51, și părea că și-au revenit. Din păcate pentru clujeni, aceștia au permis o sumedenie de recuperări ofensive și au comis greșeală după greșeală în atac.
Slovenii au revenit la conducere și au controlat actul decisiv, dar U-BT a avut numeroase șanse de a reintra în meci. Trey Woodbury a ratat o aruncare deschisă, Dusan Miletic nu a înscris de lângă inel și coechipierii lor au continuat să greșească.
U-BT Cluj-Napoca, fără victorie în fața primelor trei echipe din grupa A
În cele din urmă, Cedevita Olimpija Ljubljana s-a impus cu 86-80, iar U-BT Cluj-Napoca nu a reușit nici în acest meci să demonstreze că poate să învingă una din echipele puternice ale grupei A.
23de greșeli a comis U-BT Cluj-Napoca în disputa cu Cedevita Olimpija Ljubljana
Liderii gazdelor au fost DJ Stewart (25 de puncte, 6 recuperări) și Aleksej Nikolic (24 de puncte).
De partea cealaltă, s-au remarcat Dusan Miletic (16 puncte, 13 recuperări, 7 pase decisive), Karel Guzman (16 puncte), Daron Russell (14 puncte, 10 pase decisive) și Trey Woodbury (10 puncte).
După acest meci, Cedevita Olimpija Ljubljana a ajuns la un bilanț de 10-5, în timp ce U-BT Cluj-Napoca are 8 victorii și 7 înfrângeri.
Mihai Silvășan: „Acesta e nivelul nostru ca echipă, așa că trebuie să rămânem uniți”
Felicitări celor de la Cedevita pentru această victorie. Au fost, fără îndoială, echipa mai fizică și cred că aici s-a făcut diferența. Prin fizicalitatea lor ne-au forțat să avem 23 de mingi pierdute, ceea ce este enorm. În atac, au avut 18 recuperări ofensive. Cu asemenea cifre, este foarte greu să câștigi un astfel de meci.
Din punct de vedere defensiv, cred că am făcut o treabă destul de bună. Am reacționat bine, am fost agresivi, le-am oprit pătrunderile, exact așa cum trebuia să facem, dar le-am permis prea multe șanse secundare după recuperări. Pe de altă parte, nu am executat bine schemele în atac și nu am fost suficient de duri împotriva apărării lor agresive. Acesta este baschetul. Acesta este nivelul nostru ca echipă, așa că trebuie să rămânem uniți și să mergem înainte, să găsim soluții pentru a încerca să câștigăm următoarele meciuri. Aceasta este singura mentalitate pe care o putem avea în acest moment.
Cu siguranță, vrem să câștigăm fiecare meci pe care îl jucăm. Jucăm împotriva unor echipe de Euroligă, precum Dubai și Partizan, vrem să câștigăm și să fim competitivi. Jucăm în EuroCup și vrem să câștigăm. Evident, nu avem valoarea necesară pentru a câștiga fiecare meci, nu suntem atât de buni, dar încercăm să ne duelăm cât mai dur posibil în fiecare partidă, iar aceasta este mentalitatea noastră. Ne dorim să ne calificăm în PlayOff în ambele competiții. Ne dorim să luptăm și atunci când vom juca în Cupa României și să câștigăm trofeul.
În EuroCup ne dorim să ajungem cât mai departe posibil. Mai avem trei meciuri de jucat în această competiție și cred că încă avem șanse să terminăm undeva între locurile 4 și 6, ceea ce ar însemna calificarea în faza următoare. Luăm lucrurile pas cu pas și ne concentrăm pe fiecare antrenament și pe fiecare meci. Cred că aceasta este mentalitatea corectă, iar unde ne va duce acest drum, vom vedea
- Mihai Silvășan, conform u-bt.basketball
Programul lui U-BT Cluj-Napoca
28 ianuarie, ora 21:45 » BAXI Manresa vs. U-BT Cluj-Napoca (EuroCup)
31 ianuarie, ora 20:00 » Partizan Belgrad vs. U-BT Cluj-Napoca (Liga ABA)
4 februarie, ora 20:00 » Hapoel Ierusalim vs. U-BT Cluj-Napoca (EuroCup)
7 februarie, ora 19:00 » Borac Cacak vs. U-BT Cluj-Napoca (Liga ABA)
11 februarie, ora 19:00 » U-BT Cluj-Napoca vs. Aris Salonic (EuroCup)
15 februarie » U-BT Cluj-Napoca vs. CSA Steaua București (Cupa României, sferturi de finală, Oradea Arena)
{{text}}