Ce victorie! Gabriela Ruse (28 de ani, #79 WTA) a învins-o pe Ajla Tomljanovic (32 de ani, #78 WTA), scor 6-4, 6-4 în turul doi de la Australian Open, după o oră și 30 de minute. Este pentru prima dată în cariera ei când sportiva din România se califică în turul 3 la acest Grand Slam.
UPDATE 11:25 » Gabriela Ruse - Mirra Andreeva, în turul 3 la Australian Open
Gabriela Ruse și-a aflat adversara din turul 3 la Australian Open. Aceasta va juca împotriva Mirrei Andreeva (18 ani, 7 WTA). În urmă cu câteva minute, Andreeva a învins-o pe Maria Sakkari (30 de ani, 53 WTA), scor 6-0, 6-4.
Gabriela Ruse și Mirra Andreeva nu s-au mai întâlnit până acum într-un meci oficial la simplu în circuitul WTA sau la Grand Slam. Aceasta va fi prima lor confruntare directă.
Partida ar urma să aibă loc vineri, 23 ianuarie, ora 02:00.
Știrea inițială
Ruse va juca cu învingătoarea dintre Maria Sakkari (30 de ani, #53 WTA) și Mirra Andreeva (18 ani, #7 WTA), duel programat de la ora 10:00.
Ruse reușise să ajungă cel mai departe la AO doar în turul 2 (2022 și 2025). Astăzi, Gabriela a făcut un joc solid, fără să-i dea vreo șansă adversarei.
Românca a prestat un tenis impecabil în primul set, adversara n-a avut nicio minge de break și un prim serviciu fantastic. În primul set, sportiva noastră și-a revenit după începutul mai bun al adversarei, a legat 3 game-uri consecutive și s-a distanțat pe tabelă.
Până la urmă, românca nu și-a cedat niciun serviciu și a câștigat primul set după 45 de minute de joc.
În cel de-al doilea set, sportiva din Australia a început mai bine și a condus cu 3-1, după ce a făcut și primul ei break. Gabriela a revenit imediat și a restabilit egalitatea, iar apoi cele două jucătoare și-au împărți game-urile.
22 de lovituri direct câștigătoarea adunat Gabriela Ruse, în timp ce adversara sa a reușit doar 11
Ruse a făcut următorul break, la scorul de 4-4, ulterior a servit pentru meci. În game-ul final a cedat un singur punct și s-a calificat en-fanfare mai departe.
Am avut noroc, a fost un meci dur. Am vrut să fiu agresivă la început și am reușit. Vreau să le mulțumesc membrilor din echipa mea, dar și fanilor români care au venit să mă susțină. Bineînțeles și oamenilor dragi din lojă, prietenii mei
- Gabriela Ruse, după cea mai importantă performanță a carierei la Australian Open
Gabriela Ruse se află pentru doar a doua oară în turul al treilea la un turneu de Mare Șlem, după isprava de la US Open 2024.
VIDEO | Rezumatul partidei dintre Gabriela Ruse și Ajla Tomljanovic, cele mai importante momente din meci
FINAL » Gabriela Ruse - Ajla Tomljanovic 6-4 / 6-4
Setul 2:
Game și VICTORIE Ruse, scor 6-4: Fără emoții și un dublu 6-4 de toată frumusețea, cea mai mare victorie din carieră la Australian Open
Game Ruse, scor 5-4: Sportiva noastră face break-ul și servește pentru victorie!
Game Ruse, scor 4-4: Românca își câștigă fără probleme serviciul
Game Tomljanovic, 3-4: Echilibru în setul 2
Game Ruse, scor 3-3: Două game-uri la rând pentru româncă
Game Ruse, scor 2-3: Revine imediat sportiva noastră și face rebreak
Game Tomljanovic, scor 1-3: Break pentru adversara româncei, a jucat prea puțin pe primul serviciu în acest set Gabriela
Game Tomljanovic, scor 1-2: Australianca servește mai bine și se impune din nou
Game Ruse, scor 1-1: Românca reușește un game „alb” și egalează scorul
Game Tomljanovic, scor 0-1: Gabriela Ruse a avut 3 oportunități de break, însă Tomljanovic a reușit să se impună în primul game al actului secund
Setul 1:
SET GABRIELA RUSE! Românca servește din nou excelent și se impune în primul set, în care nu i-a dat nicio șansă de break adversarei!
Game Tomljanovic, scor 5-4: Game „alb” reușit de australiancă
Game Ruse, scor 5-3: Românca nu găsește primul serviciu în primele 3 puncte, însă revine spectaculos și se apropie de câștigarea primului act
Game Tomljanovic, scor 4-3: Australianca salvează două mingi de dublu-break și se apropie la un game de Ruse
Game Ruse, scor 4-2: Românca servește din nou impecabil și majorează distanța pe tabelă
Game Tomljanovic, scor 3-2: Australianca a început cu emoții game-ul, însă a reușit să se impună pe propriul serviciu
Game Ruse, scor 3-1: Ruse reușește 3 puncte consecutive și confirmă break-ul
Game Ruse, scor 2-1: Românca face un game excelent pe serviciul adversarei și preia conducerea
Game Ruse, scor 1-1: Ruse se descurcă de minune pe propriul serviciu și egalează scorul
Game Tomljanovic, scor 0-1: Gabriela Ruse a reușit un game bun la retur, însă n-a reușit să fructifice mingea de break
În primul tur al turneului de la Melbourne, Gabriela Ruse a produs surpriza și a eliminat-o pe favorita 26 Dayana Yamstremska (25 de ani, #28 WTA), scor 6-4, 7-5.
De cealaltă parte, Tomljanovic a învins o altă jucătoare din Ucraina, pe Yuliia Starodubtseva (25 de ani, #110 WTA), scor 4-6, 7-6(3), 6-1.
Acesta este cel de-al treilea meci direct dintre cele două tenismene. Primul duel a avut loc în calificările turneului WTA de la Dubai din 2022, unde Gabriela Ruse s-a impus cu scorul de 6-1, 7-5.
Australianca și-a luat revanșa doi ani mai târziu, la turneul Challanger de la Hong Kong, unde s-a impus cu scorul de 7-5, 6-3.
{{text}}