PSV Eindhoven, echipa lui Dennis Man, a fost învinsă cu 3-0 la Newcastle, iar internaționalul român s-a văzut înlocuit în minutul 62.
Seară neagră pentru Dennis Man în Anglia. Internaționalul român n-a avut nicio șansă în fața fundașilor lui Newcastle United, PSV a pierdut la scor de neprezentare (0-3). Cifrele tricolorului sunt grăitoare: 42 de atingeri de balon, 11 pierderi de posesie, trei driblinguri reușite, din patru tentative, un singur șut, pe lângă poartă, și nicio centrare periculoasă.
Dennis Man, 6,5 în Daily Mail, 5 în Voetbal Primeur
Nemulțumit de prestația lui, antrenorul Peter Bosz l-a înlocuit după o oră de joc (min. 62), însă jurnaliștii prezenți la meci l-au văzut diferit. Tabloidul britanic Daily Mail l-a răsplătit pentru strădaniile sale și i-a dat un calificativ satisfăcător, 6,5, în timp ce publicația olandeză Voetbal Primeur l-a notat cu 5.
”În prima repriză, Man a căutat în mod regulat «aventura», dar s-a trezit blocat în repetate rânduri de Lewis Hall și de linia defensivă din spatele său. După o oră, românul a fost înlocuit de Bosz”, și-au justificat calificativul reporterii olandezi.
The Times: „O astfel de performanță defensivă nu își are locul în Liga Campionilor”
Cotidianul britanic The Times, la rându-i, i-a desființat pe jucătorii lui PSV, în special din cauza slăbiciunilor arătate în defensivă. „Olandezii nu mai pierduseră niciun meci în deplasare din martie, echipa are 16 puncte avans în Eredivisie, dar aceste statistici și rezultate s-au dovedit lipsite de sens, deoarece primele 45 de minute ale lui PSV au fost pur și simplu groaznice.
Atât de rele încât cei 3.000 de suporteri inițial gălăgioși care i-au însoțit au amuțit. O astfel de performanță defensivă nu își are locul în Liga Campionilor”, a scris prestigiosul ziar în cronica partidei.
Peter Bosz: „Nimeni nu va înțelege, dar nu-mi pasă!”
Antrenorul lui PSV, Peter Bosz, n-a fost de acord cu verdictul jurnaliștilor și susține că, dimpotrivă, echipa lui a jucat bine. Totodată, s-a arătat încrezător în perspectiva meciului cu Bayern, din 28 ianuarie, decisiv pentru calificarea în play-off.
Peter Bosz: „Nimeni nu va înțelege, dar nu-mi pasă. Acest meci ne-a dat multă încredere pentru ceea ce ne așteaptă. Am venit la Newcastle știind că jucăm împotriva unei echipe din Premier League, puternice din punct de vedere fizic. Am presat sus și am încercat să-i ținem departe de poarta noastră. Cred că englezii și-au creat foarte puține ocazii”.
{{text}}