Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Olimpiu Moruțan, mesaj cu subînțeles, după ce a revenit în România

Olimpiu Moruțan, în sală imediat după revenirea în România

Articol de Adrian Duţă   —  joi, 22 ianuarie 2026

Olimpiu Moruțan (26 de ani), mijlocaș ofensiv, a ajuns joi în România pentru a face vizita medicală și pentru a semna cu Rapid. Deși la aeroport nu a vorbit, acesta a transmis un scurt mesaj pe rețelele de socializare.

Fostul jucător de la FCSB va juca din nou în Superliga, la 4 ani și jumătate de la plecarea din campionatul României la Galatasaray.

Olimpiu Moruțan, mesaj după revenirea în România

Abia ajuns în țară, Moruțan a postat imagini din sala de forță, alături de mesajul „pregătit pentru următorul pas”, dând de înțeles că nu vor fi probleme privind semnarea contractului cu Rapid.


Olimpiu Moruțan, mesaj din sală la revenirea în România

Mijlocașul va avea inițial o înțelegere valabilă până în vară cu giuleștenii, jucând sub formă de împrumut de la Aris. Apoi va fi eliberat de echipa greacă și va semna un alt contract, pe doi ani, cu Rapid.

În acest sezon, Moruțan a jucat 17 meciuri pentru Aris în toate competițiile: 13 în campionatul grec, două în Cupa Greciei, două în preliminariile Conference League. Internaționalul român nu a marcat și nu a pasat decisiv.

Moruțan a fost adus pentru a ocupa postul de mijlocaș în spatele atacantului, poziție pe care giuleștenii au căutat serios întăriri iarna aceasta. El va forma linia de 3 din spatele „vârfului” alături de Dobre și Petrila. La nevoie, Olimpiu poate juca și extremă dreapta, unde a fost folosit la națională în ultimii ani.


4,1 milioane de euroa plătit Galatasaray pentru a-l lua pe Moruțan de la FCSB în 2021

Cifrele carierei lui Olimpiu Moruțan

La nivel profesionist, Moruțan a evoluat până acum la U Cluj Botoșani, FCSB, Galatasaray, Pisa, Ankaragucu, Aris Salonic.

Pentru cluburile la care a jucat, Olimpiu a marcat 33 de goluri și a oferit 54 de pase decisive în 316 meciuri. La naționala de seniori are 17 apariții și un gol înscris.

Cele mai multe partide le are la FCSB, 104, punctând de 14 ori și oferind 30 de assist-uri în tricoul roș-albastru.

14 goluria marcat Moruțan în Liga 1, în 145 de meciuri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.