Joyskim Dawa (29 de ani) a jucat doar o repriză în duelul dintre Dinamo Zagreb și FCSB, 4-1. În ciuda faptului că a lipsit de pe terenul de fotbal mai bine de 300 de zile, acesta rămâne o țintă pentru mai multe cluburi.
Reprezentanți ai mai multor cluburi din Rusia ar fi fost prezenți pe „Maksimir” pentru a-l vedea la treabă pe fundașul camerunez.
Mai multe cluburi din Rusia ar fi interesate de Dawa
Fără o prestație solidă în eșecul de la Zagreb, Dawa pare să fie pe listele de transferuri ale mai multor cluburi. Potrivit jurnalistului Rudy Galetti, la partida de la Zagreb au fost prezenți reprezentanți ai mai multor cluburi rusești, în vederea unui eventual transfer al lui Dawa.
„Reprezentanții mai multor cluburilor rusești au participat la meciul de ieri din Europa League dintre Dinamo Zagreb și FCSB pentru a-l urmări îndeaproape pe Joyskim Dawa. Fundașul camerunez, sub contract cu FCSB până în 2027, este acum pe radarul mai multor echipe rusești”, apare într-un mesaj postat de jurnalist pe X.
Fundașul a jucat doar în prima repriză a meciului menționat anterior, fiind înlocuit de Valentin Crețu la pauză. Scorul era în acel moment 2-1 pentru croați.
În luna martie a anului 2025 a suferit o ruptură la nivelul ligamentelor încrucișate. S-a întors pe teren după 10 luni și a fost titular la FCSB și în primul meci oficial al anului, eșecul suferit la Mioveni contra lui FC Argeș, scor 0-1.
Camerunezul a ajuns la campioana României în 2022 și mai are contract cu gruparea roș-albastră până în 2027
În acest moment, 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Dawa, potrivit Transfermarkt
{{text}}