Gabriela Ruse (28 de ani, 79 WTA) a avut o prestație curajoasă în fața Mirrei Andreeva (18 ani, 7 WTA), în turul 3 de la Australian Open, dar a fost învinsă cu 6-3, 6-4, după o oră și 37 de minute. La finalul partidei, românca a declarat că ar fi meritat să câștige un set și i-a prevăzut un viitor strălucit adversarei sale.
În ultimul meci al zilei pe Rod Laver Arena, Gabriela Ruse s-a duelat, pentru un loc în „optimile” Australian Open, cu Mirra Andreeva, numărul 7 mondial. Sportiva din București a fost extrem de agresivă, a încercat să o atace în permanență pe adversară, însă aceasta a rezistat și a obținut victoria.
Gabriela Ruse, după eliminarea de la Australian Open: „Cred că aș fi meritat măcar un set să câștig”
La scurt timp după finalul partidei, deși trecuse de miezul nopții, Ruse a oferit un interviu pentru Eurosport, în care a vorbit despre meciul din turul 3.
„M-am simțit bine. Îmi pare rău că nu am dat mai mult. E un moment dificil pentru mine să vorbesc acum, pentru că tenisul meu a arătat bine și cred că aș fi meritat măcar un set să câștig. Dar, na, așa este sportul. M-am simțit bine, însă ea a fost mai bună astăzi. Au fost câteva momente în care eu ar fi trebuit, probabil, să fiu și mai agresivă, să merg mai mult la fileu, să termin punctele la fileu, dar atât s-a putut astăzi”, a explicat numărul 79 mondial.
„Cred că, în primul rând, condițiile nu m-au avantajat absolut deloc astăzi, pentru că a fost frig, suprafața a fost lentă. Ea s-a apărat extrem de bine: a scos, cred, aproape toate mingile mele, m-a făcut să greșesc mingi ușoare. Dar acesta este stilul ei”, a adăugat ea.
Ruse a rămas calmă în cea mai mare parte a jocului, dar la un moment dat a fost deranjată de un spectator care îi striga numele foarte tare și des. După meci, sportiva de 28 de ani a spus că a înțeles intenția acestuia de a o susține:
„Referitor la domnul din tribună, sigur că m-a deranjat puțin, dar trecem peste. Sunt sigur că el a vrut să mă încurajeze și a fost cu sufletul alături de mine. Nu e despre asta. Eu încercam să mă concentrez acolo, însă e extrem de frustrant când lucrurile nu ies așa cum vrei și atunci încerci să te iei de absolut orice.”
Gabriela Ruse, după o lună în Australia: „Sunt mulțumită de ceea ce am realizat”
În finalul interviului, Ruse a tras concluziile și a afirmat că Andreeva va ajunge lider mondial în clasamentul WTA.
„În primul rând, știu ce am de făcut mai departe: unde trebuie să lucrez și la ce trebuie să devin mai bună. Nu am simțit că a fost mai bună ea, ci pur și simplu au fost anumite greșeli provocate de ea, desigur, pentru că este o atletă extraordinară și eu cu siguranță cred că va deveni numărul 1. Felul în care a jucat astăzi a fost extraordinar și vreau să o felicit pe calea asta”, a precizat românca.
„Per total, sunt mulțumită de ceea ce am realizat luna asta în Australia, am jucat 8 sau 9 meciuri extraordinare, cu fete foarte bune. Fizic, sunt foarte bine și mă bucur de lucrul acesta. Pentru mine vor urma câteva zile libere pentru că am nevoie. Apoi mă voi întoarce în țară și voi juca la Cluj”, a concluzionat Ruse.
Pentru Gabriela Ruse va urma Transylvania Open, turneu care se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 31 ianuarie – 7 februarie.
{{text}}