Fotbal   •   Liga 1   •   HOTEL

Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat

+23 Foto
Fostul arbitru Constantin Frățilă a făcut o achiziție impresionantă și a cumpărat hotelul Siret din stațiunea Saturn. Afacerea l-a costat nu mai puțin de 3,5 milioane de euro.

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  vineri, 23 ianuarie 2026

Fostul arbitru Constantin Frățilă a făcut o achiziție impresionantă și a cumpărat hotelul Siret din stațiunea Saturn. Afacerea l-a costat nu mai puțin de 3,5 milioane de euro.

Constantin Frățilă a arbitrat în prima ligă a României între 1995 și 2002. A început să investească la Bursă încă din acea perioadă, iar acum are o avere impresionantă.

GALERIE FOTO. Cum arată hotelul cumpărat de Constantin Frățilă


Frățilă a câștigat licitația orgainzată de THR Marea Neagră joi, 22 ianuarie, și a plătit 3,5 milioane de euro în schimbul complexului hotelier, conform economica.net.

Aceeași sursă susține că prețul de pornire a licitației a fost de 2,7 milioane de euro. Hotelul Siret a fost ridicat în anul 1971 și are nu mai puțin de 153 de camere. Este vorba despre un complex de 3 stele.

Constantin Frățilă este unul dintre cei mai cunoscuți investitori români de pe Bursă. În 2007, acesta avea un portofoliu de 60 de milioane de euro. Fostul arbitru mai are și 6 firme active.

În 2016, Frățilă acorda un interviu pentru Gazeta Sporturilor și detalia cum a ajuns să investească la Bursă: „Am prins gustul, mai ales că activitatea pe Bursă era neimpozabilă atunci. Tot ce acumulai însemna plusvaloare.


În anul crizei am pierdut 60 de milioane de euro în șase luni! Dacă vindeam înainte, banii ăștia îi scoteam. Nu m-a luat însă capul de la povestea asta”.

La început am cumpărat pe RASDAQ și SIF-uri. În primul rând Comcm, Sinteza, UAMT, SIF2 și SIF3. Pe urmă am investit din ce dividende mai primeam, am mai cumpărat, am mai vândut. Toate acțiunile pe care le aveam la finele anului 2007 pe Bursa pot să le consider ca fiind gratis pentru că eu mi-am scos banii investiți.



- Constantin Frățilă

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.