Foștii mari internaționali ai lui Dinamo sunt entuziasmați de prestațiile "câinilor" în acest sezon, iar Costel Orac (66 ani) nu face excepție, spunând că sunt momente în care jocul echipei lui Kopic îi aduce aminte de cel din anii '80-'90.
Urmărește atent meciurile favoriților și observă că „mare atu este echilibrul la care au ajuns. Primesc destul de greu gol, iar în atac reușesc să își creeze multe ocazii. Băieții sunt de ceva timp împreună, s-au cristalizat relațiile de joc, fiecare își face treaba pe postul lui, iar peste toate este factorul Kopic”.
„Kopic este respectat de toți, jucători, conducători, suporteri și asta înseamnă mult”
Referindu-se la tehnicianul croat, Orac spune că „de mult n-am mai simțit o asemenea atmosferă la Dinamo. Nu sunt acolo, în interior, dar din ce văd din afară, e clar, se simte că e ceva special. Și marele merit e al lui Kopic, care a reușit să se facă respectat, nu doar de echipă, dar și de conducători, de suporteri. Nu s-a mai întâmplat de mult asta pe la noi, cu un antrenor să fie acceptat de toți.
Cumva, el i-a făcut să fie prieteni între ei, a creat o atmosferă bună și asta contează enorm într-un vestiar. E singura explicație pentru că de la acea retrogradare, Dinamo merge tot mai sus, tot mai bine. Echipa este foarte bine așezată tactic, controlează jocul, chiar dacă are și momente când suferă. Dar știe să treacă peste ele, să revină.
În tur au fost ceva probleme, dar acum se vede o creștere, ritmul de joc e mai ridicat. Boateng, Stoinov, Gnahore, Cârjan și Musi sunt jucătorii care dau forță, echilibru, siguranță, dar și ceilalți sunt acolo, te poți baza pe ei. Aici iar e mare artă a lui Kopic, că a reușit să-i facă să joace împreună.
Acum, cu Hermannstadt, nu mi-a fost teamă nici când ne-au egalat. Pentru că Dinamo controla jocul. Problema e că am dat de o echipă foarte organizată defensiv, care ne-a pus probleme, fiindcă se vede mâna lui Dorinel.
Știam totuși că Dinamo își vor mai crea ocazii, dar important era să le fructifice. Și au găsit soluții. Execuțiile lui Opruț au fost senzaționale. Adică ai variante chiar și când dai de un adversar care nu te lasă să te apropii de poartă”.
„Transferuri bune, echilibrate, o singură excepție”
Orac crede că și ultimele campanii de transferuri au fost reușite și „asta ar fi încă o dovadă că la Dinamo se lucrează bine, echilibrat. Cine a venit a reușit să se integreze. Poate singurul care nu se ridică la nivelul așteptărilor, al cărții de vizită, este Perica.
S-au pierdut jucători importanți, dar s-au adus alții care uite că dau randament. Fără să aibă nevoie de mult timp de acomodare. Eu știam de la început că Musi va fi un transfer foarte bun, pentru noi. Îl văzusem la Petrolul. La FCSB, din cauza situației mai speciale de acolo, nu avea cum să se exprime, dar aici, e cu totul altceva.
Tot datorită lui Kopic, care i-a dat încredere. Cârjan, la fel, una a fost la Rapid, alta este la Dinamo. Opruț a crescut și el enorm. Și totul vine de la încredere, a lui Kopic în ei, a lor în Kopic. Una peste alta, Dinamo are ce-i trebuie ca să se lupte la titlu.
Dacă rămân echilibrați, cu entuziasmul asta, cu atmosfera asta, pot face asta. Dar să vedem ce va fi în play-off, că sezonul trecut n-au fost prea bine. Acum au mai multă experiență, sunt mai legați, pare că e altceva. Nu mă bag la pronosticuri, dar dacă continuă așa, Dinamo chiar poate lua titlul. Ar fi timpul, că a trecut cam prea mult de la ultimul”.
{{text}}