Liverpool, echipa antrenată de Arne Slot, a pierdut la Bournemouth cu 3-2. Presa engleză scrie că managerul olandez e din nou sub presiune.
Înfrângerea suferită în fața lui Bournemouth, deși venită după 13 partide fără eșec, a redeschis discuțiile despre managerul Arne Slot. The Sun a sugerat că echipa olandezului a fost „prea deschisă” și că „meciul a semănat cu unul de baschet”. Iar concluzia a fost că „după un pas înainte, Liverpool a făcut sâmbătă seară doi pași uriași înapoi”.
Cotidianul The Liverpool Echo, la rându-i, apreciază că „managerul lui Liverpool este acum sub o presiune reînnoită după ce o serie de 13 meciuri fără înfrângere s-a încheiat într-un mod dureros, dramatic și complet evitabil. Adevărul este că roșii au câștigat doar patru din cele cinci meciuri de campionat din acest an. Pur și simplu nu este suficient”.
Arne Slot dă vina pe oboseala jucătorilor
Slot? În fața camerelor de luat vederi, tehnicianul olandez a dat vina pentru eșec pe oboseala acumulată de jucătorii săi în ultima vreme și a explicat de ce s-a certat cu arbitrul după fluierul final.
„Se putea vedea că jucătorii mei erau obosiți, pentru că am avut doar două zile de odihnă înainte de acest meci”, a spus el. Liverpool venea după deplasarea de la Marsilia (3-0), din Liga Campionilor, iar apoi, pentru a ajunge pe coasta de sud a Angliei, a trebuit să parcurgă 300 de kilometri.
Arne Slot: „I-am spus asta arbitrului!”
Despre conflictul cu arbitrul întâlnirii, Michael Salisbury, Slot a spus că i-a reproșat puținele minute adiționale dictate. „Am considerat că patru minute de prelungire nu au fost suficiente. În final, nu a contat pentru că tot au marcat, dar patru minute de prelungire nu au fost suficiente pentru acest meci.
Au fost momente VAR, au fost schimbări... I-am spus asta arbitrului”, a explicat Slot. Liverpool a primit ultimul gol, cel care a decis partida, în minutul 90+5.
{{text}}