International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Anunțul zilei în Premier League » A avut loc primul contact între Liverpool și Xabi Alonso

Liverpool l-ar fi contactat pe Xabi Alonso / Imago Images

Articol de Mihai Șovei   —  duminică, 25 ianuarie 2026

Liverpool continuă să traverseze forma slabă din acest sezon, fapt care s-a văzut și la ultima partidă jucată în Premier League, înfrângere cu Bournemouth, scor 2-3.

Potrivit publicației spaniole AS, Xabi Alonso (44 de ani), fostul antrenor de la Real Madrid, ar urma să îi ia locul lui Arne Slot, actualul tehnician al „cormoranilor”.

Liverpool l-ar fi contactat pe Xabi Alonso

Liverpool a făcut deja primul pas pentru o posibilă aducere a lui Xabi Alonso în funcția de antrenor. Potrivit publicației menționate anterior, clubul a discutat recent cu apropiați ai tehnicianului, iar răspunsul a fost pozitiv, spaniolul fiind interesat să lucreze pe Anfield. Totuși, ideea este ca el să preia postul după încheierea sezonului.


Xabi Alonso a fost demis de la Real Madrid în urmă cu două săptămâni, iar numele său a început imediat să fie vehiculat ca înlocuitor al lui Arne Slot, sub conducerea căruia „cormoranii” nu sunt convingători. Ieri, Liverpool a pierdut chiar și cu Bournemouth și nu a mai obținut o victorie de cinci etape în Premier League.

Aceeași publicație susține că șefii lui Liverpool l-au asigurat pe Slot că își va duce la bun sfârșit sezonul la cârma echipei.

Arne Slot la meciul dintre Bournemouth și Liverpool / Imago Images

Xabi Alonso a fost dorit de Liverpool încă înainte de angajarea olandezului, dar atunci a preferat să rămână la Bayer Leverkusen, cu care tocmai câștigase titlul în Germania.


Spaniolul este o figură cunoscută la Liverpool. Acesta a evoluat în tricoul campioanei în perioada 2004-2009, reușind să bifeze 210 meciuri pentru „cormorani”.

Tehnicianul a revenit chiar în toamnă pe legendarul stadion din Anglia. În luna noiembrie a anului 2025, Xabi a fost pe banca Realului la înfrângerea cu scorul de 0-1, meci din Liga Campionilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.